Ultima actualizare: azi, 20:50
Locale

Tragedie în județul Satu Mare: bebeluș în stop cardio-respirator, resuscitat. Micuțul nu a putut fi salvat

Un bebeluș de două luni din județul Satu Mare a murit miercuri, 11 martie, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au încercat să-l resusciteze, însă micuțul nu a mai putut fi salvat.

Potrivit Serviciului de Ambulanță, copilul, în vârstă de aproximativ două luni, a fost preluat inițial de un echipaj cu asistent medical din Negrești-Oaș. Mai apoi, în ajutor a fost chemat și elicopterul SMURD de la Jibou.

„A fost un copil de 2 luni, preluat de un echipaj cu asistent de la Negrești. Copilul era în stop cardio-respirator, s-au început manevrele de resuscitare și a intervenit în sprijin Echipajul de Salvare Aeriană Jibou. Copilul a fost declarat decedat de medicul de pe ESA”, au transmis reprezentanții Ambulanței, pentru PortalSM.

În paralel, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a precizat că a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la decesul unui sugar într-o locuință din Remetea Oașului.

La examinarea exterioară a corpului nu au fost constatate urme de violență, iar polițiștii spun că, în acest moment, nu există suspiciuni cu privire la decesul copilului.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.