Subofițerul aflat la volanul autospecialei a observat obstacolul și a efectuat manevre de frânare, reușind să limiteze consecințele impactului, rezultând doar avarii minore la autospecială. Subliniem faptul că, în urma incidentului, nu au fost înregistrate victime, persoanele aflate în cele două autovehicule neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Echipajul de jandarmi a anunțat de îndată evenimentul, a asigurat zona pentru prevenirea altor incidente și a cooperat cu celelalte instituții abilitate sosite la fața locului, în vederea degajării carosabilului și reluării circulației în condiții de siguranță.
Cauzele și împrejurările producerii evenimentului, precum și evaluarea pagubelor materiale, urmează a fi stabilite de instituțiile competente, conform procedurilor legale.




Acuma glumesc dar nu sunteți ziariști dacă nu faceți un flash interview și cu copacul căzut. 😉