Un bărbat din județul Satu Mare va ajunge în fața instanței, după ce ar fi obținut ilegal aproape 50.000 de lei din fonduri publice destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina. Potrivit unei încheieri pronunțate la data de 2 martie 2026, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalul Satu Mare a dispus începerea judecății.
Ce s-ar fi întâmplat, potrivit anchetatorilor
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare susțin că, în perioada mai – octombrie 2022, bărbatul ar fi depus mai multe cereri la UAT Municipiul Satu Mare pentru a primi bani de la stat pentru cazarea și masa unor refugiați ucraineni.
Mai exact, în 5 octombrie și 2 noiembrie 2022, acesta ar fi completat șase cereri de decont și șase declarații pe propria răspundere. În documente ar fi arătat că, timp de șase luni, din 1 mai până în 31 octombrie 2022, a oferit găzduire și hrană pentru patru cetățeni ucraineni, refugiați din cauza războiului.
Anchetatorii spun însă că aceste informații nu ar fi fost reale. Concret, bărbatul ar fi declarat că persoanele respective au locuit la el și au beneficiat de masă în perioadele menționate, deși, potrivit probelor strânse în dosar, acest lucru nu s-ar fi întâmplat în realitate.
În baza acestor documente, depuse la Primărie pentru decontare, el ar fi încasat în total 49.320 de lei din fonduri publice alocate pentru sprijinirea refugiaților proveniți din Ucraina.
Ce acuzații sunt aduse
Bărbatul este trimis în judecată pentru fals în declarații (șase fapte), fals în înscrisuri sub semnătură privată (șase fapte), obținere ilegală de fonduri (șase fapte).
Procesul urmează să se desfășoare la Tribunalul Satu Mare, unde instanța va analiza probele și va stabili dacă acuzațiile se confirmă.
