Asociația Caiac SMile lansează un apel pentru Angéla Kohán, un simbol al rezilienței și prima femeie din România care a devenit monitor de schi pentru persoane cu dizabilități, fiind ea însăși utilizatoare de scaun rulant.
După o viață marcată de 28 de intervenții chirurgicale complexe, Angéla Kohán se confruntă cu cel mai dificil obstacol de până acum: stabilitatea care i-a permis să trăiască activ în ultimii 33 de ani este în pericol.
O viață între durere și luptă
Povestea Angélei este una a limitelor depășite. În ciuda problemelor medicale severe, sătmăreanca a refuzat să fie definită de diagnosticul său. Anul trecut, ea a scris istorie devenind prima femeie monitor de schi adaptat din țară, demonstrând că scaunul rulant nu este o barieră, ci o rampă de lansare pentru a-i ajuta pe alții.
Totuși, libertatea ei de mișcare atârnă acum de un fir de ață. Proteza care i-a oferit independență timp de peste trei decenii nu mai este stabilă și poate ceda în orice moment. Fără o nouă intervenție chirurgicală, tot ceea ce a construit prin muncă titanică riscă să se piardă.
Speranța vine de la Viena
După căutări lungi, o clinică din Viena i-a oferit Angélei răspunsul pe care îl aștepta: o șansă la o nouă operație. Costul total al intervenției se ridică la 22.625 de euro. Până în prezent, s-au făcut eforturi pentru strângerea de fonduri, însă mai este nevoie de încă 16.325 de euro pentru ca operația să poată avea loc.
,,Viața i-a cerut din nou putere. Noi, împreună, putem să îi oferim echilibrul de care are nevoie pentru a nu se opri aici”, transmit reprezentanții Asociației Caiac SMile.
Cum poți ajuta?
Cei care doresc să susțină cauza Angélei Kohán și să o ajute să se întoarcă pe pârtie și în caiac, pot dona în următoarele conturi bancare:
RON:
Kohan Angela
RO22 RNCB 0225 0557 7524 0013
EURO:
Kohan Angela
RO70 RNCB 0225 0557 7524 0022
Fiecare donație contează, iar în lipsa posibilității financiare, distribuirea acestui mesaj reprezintă un ajutor prețios pentru ca povestea Angélei să ajungă la cât mai mulți oameni cu inimă mare.








