Lucrările la parcarea etajată de pe strada Mihail Kogălniceanu avansează rapid, iar proiectul va fi finalizat înainte de termen. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, care a precizat că, dacă ritmul se menține, parcarea ar putea fi dată în folosință în această vară.
,,Lucrările sunt în grafic. Lucrarea se va termina mai repede decât termenul stipulat în contract. Preconizăm undeva în luna august să dăm în funcțiune parcarea”, a declarat, miercuri, 22 aprilie, primarul Kereskenyi Gabor.
Proiectul, început în 2024, a ajuns într-un stadiu avansat. Structura de beton este aproape complet finalizată, iar imaginile recente de pe șantier arată că nivelurile clădirii sunt deja ridicate, lucrările fiind în plină desfășurare.
Noua parcare va avea subsol, parter și două etaje și va acoperi o suprafață totală de peste 1.600 de metri pătrați. Din această suprafață, aproximativ 1.350 de metri pătrați reprezintă construcția propriu-zisă. Investiția totală se ridică la 16.503.050 lei.
La final, parcarea va pune la dispoziția șoferilor 158 de locuri, inclusiv locuri dedicate persoanelor cu dizabilități. În plus, proiectul include și instalarea unor stații de încărcare pentru mașini electrice, un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane din Satu Mare.










