Ultima actualizare: azi, 20:42
Locale

Nuntă anulată în județul Satu Mare. O femeie a cerut ordin de protecție împotriva bărbatului cu care urma să se căsătorească

Nuntă anulată în județul Satu Mare, după ce o tânără a cerut emiterea unui ordin de protecție împotriva fostului partener. Femeia a reclamat episoade de tensiune, distrugeri și faptul că acesta a refuzat să îi înapoieze copilul, fiind necesară intervenția poliției. Judecătoria Satu Mare a decis, în 24 aprilie 2026, să admită parțial cererea și să impună restricții pentru o perioadă de o lună.

Potrivit datelor din dosar, cei doi formau un cuplu încă din anul 2018 și aveau împreună o fiică minoră, iar relația urma să fie oficializată în vara acestui an. Planurile de nuntă au fost însă anulate pe fondul tensiunilor tot mai frecvente dintre cei doi, care au culminat cu despărțirea și conflictul ajuns în fața instanței.

Conflicte repetate și intervenția poliției

Femeia a susținut că problemele au escaladat în aprilie 2026, atât în Franța, cât și după revenirea în țară. Aceasta a reclamat acte de violență psihologică, verbală și economică, pe fondul unui comportament instabil și al consumului de alcool.

Un episod important ar fi avut loc în 7 aprilie 2026, când, în timpul unui conflict cu fratele său, bărbatul ar fi lovit masa, ar fi distrus telefonul femeii și ar fi creat o stare de panică pentru copilul aflat de față.

După revenirea în România, tensiunile au continuat. În 21 aprilie 2026, femeia a mers la locuința părinților fostului partener pentru a-și lua copilul, însă acesta nu ar fi respectat înțelegerea dintre ei și a refuzat să îl înapoieze, spunând că acest lucru se va face doar în prezența poliției. Situația a degenerat, iar intervenția oamenilor legii a fost necesară pentru aplanarea conflictului.

Versiuni diferite și probe video

Bărbatul a negat acuzațiile și a susținut că nu a avut un comportament violent. Acesta a depus înregistrări video și capturi de ecran, afirmând că a încercat să mențină o comunicare calmă și că femeia ar fi fost cea agresivă în momentul în care a venit după copil.

În fața instanței, acesta a declarat că a dorit să discute cu fosta parteneră fără prezența copilului, pentru a clarifica situația, negând orice intenție de intimidare.

Decizia instanței: restricții pentru o lună

După analizarea probelor și audierea martorilor, instanța a concluzionat că există indicii privind o stare de pericol și forme de violență psihologică asupra femeii și, indirect, asupra copilului.

Prin sentința pronunțată, judecătorii au dispus obligarea bărbatului să păstreze o distanță de 50 de metri față de femeie, copil și locuința acestora. De asemenea, a fost interzis orice contact cu fosta parteneră, cu excepția comunicării audio-video cu minora, zilnic între 19:00 – 19:30.

Instanța a stabilit provizoriu domiciliul copilului la mamă și a dispus ca bărbatul să urmeze consiliere psihologică de două ori pe săptămână, pe durata ordinului.

Judecătorii au apreciat că perioada de o lună este suficientă pentru a reduce tensiunile, deși solicitarea inițială viza un ordin pentru 12 luni. Bărbatul a fost obligat să plătească 1.000 de lei cheltuieli de judecată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.