Pensionarul din județul Satu Mare trimis în judecată într-un dosar de zoofilie a fost condamnat joi, 30 aprilie 2026, de Judecătoria Satu Mare. Decizia vine după ce, în decembrie 2025, instanța dispusese începerea judecății în acest caz.
Fapta a avut loc în 12 iulie 2025, într-o anexă dintr-o localitate din județul Satu Mare. Potrivit instanței, bărbatul a întreținut un act sexual cu un câine, iar momentul a fost surprins de martori și filmat cu telefonul mobil, imaginile fiind ulterior distribuite în mediul online.
Bărbatul și-a recunoscut fapta
În fața instanței, pensionarul a recunoscut acuzația și a cerut să fie judecat prin procedura simplificată. Astfel, cauza a fost soluționată pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale.
Inițial, acesta a susținut că se afla sub influența alcoolului și că ar fi crezut că animalul este o femeie. Ulterior, a recunoscut fapta pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.
Printre probe s-au aflat declarațiile martorilor, înregistrarea video, recunoașterea faptei și raportul de expertiză psihiatrică.
Expertiza a arătat că avea discernământ
Expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că bărbatul prezenta tulburări de personalitate, intelect de limită și consum nociv de alcool, însă avea discernământ în momentul comiterii faptei.
Instanța a reținut că probele demonstrează vinovăția acestuia pentru infracțiunea de zoofilie, prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Filmarea, probă esențială în dosar
Potrivit anchetei, bărbatul a fost surprins de trei localnici într-o anexă, după ce aceștia au dat la o parte perdeaua care acoperea intrarea. Martorii au observat scena și au filmat momentul cu telefonul mobil.
Câinele implicat aparținea unui localnic și dispăruse de la domiciliu cu câteva luni înainte de incident, fiind recuperat ulterior după audieri.
4 ani sub supraveghere
Judecătoria Satu Mare a decis condamnarea bărbatului la 3 ani de închisoare, dar a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 4 ani.
În această perioadă, pensionarul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune Satu Mare, să primească vizitele consilierului de probațiune, să anunțe schimbarea locuinței și deplasările mai lungi de 5 zile.
De asemenea, instanța l-a obligat să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Interdicții și cheltuieli judiciare
Ca pedeapsă complementară, bărbatului i-a fost interzis, pentru o perioadă de 3 ani, dreptul de a fi ales în funcții publice sau de a ocupa funcții care implică autoritatea de stat ori funcții de conducere.
De asemenea, acesta a fost obligat să achite 1.500 de lei cheltuieli judiciare către stat.
