Ultima actualizare: azi, 13:26
Locale

Scandal într-un bar din județul Satu Mare: un bărbat a bătut un client și a distrus localul pentru că nu a mai primit băutură

Scandal într-un bar: un sătmărean a bătut un client, apoi a distrus localul. Judecătoria Satu Mare a condamnat, în 23 aprilie 2026, un bărbat din județul Satu Mare la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, după ce a agresat un bărbat într-un bar și a distrus mai multe bunuri din local.

Incidentul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 februarie 2023, într-un bar din județul Satu Mare, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit după ce angajații au refuzat să îi mai dea băutură.

Potrivit hotărârii instanței, bărbatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii în zona capului și a feței, dar și cu picioarele în zona corpului. Certificatul medico-legal a arătat că leziunile suferite au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Scandalul a continuat și în bar, și în stradă

Din declarațiile martorilor reiese că agresiunea a început în interiorul localului, după ce bărbatul a fost refuzat la servire, pe motiv că se afla deja într-o stare avansată de ebrietate. În timpul conflictului, acesta a lovit victima, iar cei aflați în bar au încercat fără succes să îl oprească.

Ulterior, scandalul a degenerat. Bărbatul a început să arunce cu mobilier și alte obiecte din local, distrugând mese, tabureți, pahare, aranjamente florale și bucăți de gresie. Martorii au spus că au fost nevoiți să iasă afară pentru a nu fi loviți.

Agresiunea nu s-a oprit aici. După ce a ieșit din bar, bărbatul a lovit din nou victima și a alergat unul dintre martorii care interveniseră.

Imaginile video au confirmat scenele de violență

Instanța a reținut că imaginile surprinse de camerele video au confirmat atât agresiunea, cât și actele de distrugere. Înregistrările au arătat cum bărbatul lovește victima atât în interiorul barului, cât și afară, în apropierea unei biserici din localitate.

Totodată, din imagini se vede și cum acesta aruncă un taburet și o masă în interiorul localului.

Judecătorul a respins apărarea bărbatului, care a susținut că ar fi fost provocat, apreciind că această variantă nu a fost dovedită prin probe.

Condamnare cu suspendare și muncă în folosul comunității

Pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și distrugere, instanța a stabilit câte o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru fiecare faptă. În final, după contopire, bărbatul a primit o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

Pe durata acestui termen, el trebuie să respecte mai multe obligații impuse de instanță, să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Daune morale și materiale

Instanța a admis în parte pretențiile civile formulate în dosar. Astfel, agresorul a fost obligat să plătească victimei suma de 5.000 de lei cu titlu de daune morale.

În plus, acesta trebuie să achite 6.000 de lei către administratorul barului, reprezentând contravaloarea bunurilor distruse în timpul scandalului.

Totodată, bărbatul a fost obligat și la plata sumei de 2.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

2 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Ala o fi ceva nepot de Jackie Chan sau un pui de zmeu adica sa fie beat in halaul ala ca nu mai primeste bautura si totusi sa poata sa bata pe unu treaz…. si inca sa nu poata fi oprit de cei din local???

  2. Norby Răspunde

    Si asta ceva pui de osan sau morosan?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.