Ultima actualizare: azi, 17:46
Locale

FOTO. Generații întregi de absolvenți, reunite la Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare. „Spiritul CNDS rămâne viu, indiferent de trecerea timpului”

Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare a găzduit joi, 22 mai 2026, evenimentul „Reuniunea Generațiilor CNDS”, în cadrul căruia foști elevi, profesori, diriginți și directori ai Colegiului Național „Doamna Stanca” s-au regăsit după ani sau decenii. La eveniment au fost prezente generații care acoperă jumătate de secol de istorie a școlii, de la absolvenții din anii ’70 până la promoțiile recente, uniți pentru câteva ore de amintirile și emoțiile anilor petrecuți la CNDS.

Timp de două ore, participanții au retrăit momente din anii de liceu într-o atmosferă de emoție și nostalgie. Evenimentul a debutat cu un moment artistic susținut de majorete, elevi și absolvenți ai școlii, care au ilustrat prin muzică și energie traseul fiecărui elev, de la primele zile de liceu până la absolvire și cariera de mai târziu. Momentul a fost realizat de profesoara Dana Mihai și profesorul Sorin Ursei.

Fiecare generație prezentă a fost evocată prin cuvinte, imagini și muzică specifică epocii sale, reunind într-o singură poveste decade întregi de istorie a școlii. Au urmat cuvântări ale directorilor, profesorilor și absolvenților, care au vorbit despre locul care le-a rămas „acasă”.

La finalul ceremoniei, absolvenții și profesorii au pornit spre școală în sunet de tobe și însoțiți de majorete, unde au fost întâmpinați de elevi și cadre didactice. Întâlnirea a continuat în sălile de clasă, în cadrul tradiţionalei ore de dirigențieEvenimentul a fost prezentat de elevii Steliana și Rafael.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.