Ultima actualizare: ieri, 20:58
Locale

FOTO/VIDEO. Nori de praf pe un drum aflat în lucrări, în județul Satu Mare. Localnicii cer măsuri urgente

O sătmăreancă din Culciu Mare trage un semnal de alarmă, prin intermediul PortalSM, cu privire la situația de pe drumul aflat în lucrări din localitate. Oamenii spun că praful ridicat de mașini, autobuze și alte autovehicule a devenit greu de suportat, iar locuințele, curțile și grădinile sunt acoperite zilnic de un strat gros de praf.

Potrivit localnicilor, drumul aflat în șantier creează probleme majore, mai ales în zilele călduroase și uscate. Din imaginile transmise se vede cum, la trecerea autovehiculelor, se ridică nori mari de praf, care ajung în curțile oamenilor și în fața caselor. Vizibilitatea este redusă pe alocuri, iar pietonii și șoferii sunt nevoiți să circule în condiții dificile.

„Praf peste tot, nu mai știm ce să facem”

Femeia care a semnalat situația susține că localnicii au ajuns la capătul răbdării. Aceasta spune că praful intră peste tot, iar oamenii nu mai pot sta liniștiți în curți sau în grădini.

„Peste tot pe unde pui mâna, prin grădină, este plin de praf. Nu se mai poate așa și nu mai știm ce să facem”, a transmis sătmăreanca pentru PortalSM.

Potrivit acesteia, oamenii au sesizat deja mai multe instituții, inclusiv Consiliul Județean și Primăria, însă susțin că situația nu s-a schimbat. Localnicii cer măsuri urgente pentru reducerea prafului până la finalizarea lucrărilor.

Localnicii cer intervenții până la finalizarea drumului

Sătmărenii din zonă spun că nu contestă necesitatea lucrărilor, dar cer ca pe durata șantierului să fie luate măsuri care să reducă disconfortul. Aceștia vor ca drumul să fie stropit periodic sau să fie găsită o soluție temporară pentru ca praful să nu mai ajungă în curți și în case.

Localnicii spun că situația se repetă zilnic și speră ca autoritățile să intervină cât mai repede, înainte ca disconfortul să devină și mai mare odată cu venirea verii.

@portalsm

Nori de praf pe un drum aflat în lucrări, în județul Satu Mare. Localnicii cer măsuri urgente. #satumare #szatmarnemeti #stiri #drum

♬ original sound – portalsm

 

12 comentarii

  1. Norick Răspunde

    DACĂ SE FACE DE CE SE FACE… DACĂ NU SE FACE DE CE NU SE FACE!!!

    • Spitalul 9 Răspunde

      Lilulilulilulilu!

    • Cosmin Răspunde

      Drumul e așa de luni de zile și nu prea se vad urme de muncitori. Mașinile se distrug , casele se prăfuiesc și dacă cineva se plânge pentru bătaia de joc … Exista cel care nu știe nimic care comentează probabil daca incep anumite acțiuni în justiție împotriva celor care au decapat drumul și nu continua lucrările și din cauza cărora se distrug bunurile celor afectați probabil că nu va fi ok.

      • Urbanism Răspunde

        Eu îți dau un exemplu pe speța asta cum se procedează la o lucrare de acest gen în lumea bună. Se face proiectul, se emit autorizațiile, se face licitația pentru execuție iar firma care execută trebuie să-și prezinte capacitățile cu care se apăucă de treabă. De exemplu, dacă are 50 de muncitori și are capacitatea/utilaje de a decapa și turna asfalt într-o zi de 500 m (sau 1000 metri, depinde) atunci i se emite autorizație, implicit condițiiile pentru organizarea de șantier în acest sens. Adică dacă ai capacitatea de a turna asfalt 500 m/zi atunci atât decapezi și nu mai mult! Și stau pe capul tău și te controlează sistematic! La nemți, austrieci, olandezi abia așteaptă să te reclame și stai calm că fac gălăgie. Nu o persoană-două, vin toți pe capul tău la primărie! La noi slabe șanse. Și la noi dacă mai atragi atenția ți se repoșează că ești împotriva dezvoltării, blablabla. La noi uite un caz concret. S-a terminat podul Transilvania și s-a dat în folșosință în 30.05.2025. Așa este? Până atunci nimeni nu s-a îngrijit ca mașinile grele să aibă măcar roțile clătite de praful fin de ciment când ies din șantier. Cu toate că scria în acte, fii sigur. În acest moment canalele de scurgere pluvială de pe Goga mai toate sunt pline, gata cimentate, nici grilajele nu le mai poți ridica decât cu pikamerul. Bulevard reabilitat complet de la fundație în pandemie! Culmea că la doi pași stă mai marele șef de la Apaserv pe canale. Vede cineva??? Pe naiba.😮

  2. Pop Răspunde

    Pai daca nimeni nu le face plangere si nu ii dau in judecata,ei isi permit sa faca ce vreau si cum vreau,nu-i intereseaza pe ei de oameni,case,gradini,etc. Daca se poate,de ce nu?ORICUM ROMANUL E SUPUS,FRICOS SI SCLAV!!!

  3. Kozmaring Răspunde

    Poate nu au intrat banii in cont inca.

    • Cosmin Răspunde

      Daca nu au intrat banii ce vina are omul de rand care locuiește pe acel drum și care și-a plătit dările la stat și cei care circula pe acel drum care plătesc taxe în motorina si taxe directe și indirecte de drum

  4. Erzsike Răspunde

    Am făcut plângere la mediu pentru poluare și la poliție pentru distrus casa

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Exact cu aia rămâi. Probabil s-au oprit că au facturi neîncasate. Dar nu e normal. În schimb instituțiile vor pasa de colo coloplângerea ta și îți vor răspunde în 30 de zile. Asta dacă nu încep să poarte corespondență între ei și atunci stai să vezi când mai primești răspuns. Eventual la p@livară. Și aia într-un limbaj de lemn. Ceva de genul investiția este în derulare și lala-blabla se va termina când va fi gata. Iar până atunci să ai răbdare. Că asta e. Dar asta știai și înainte. Nu? 🤮

    • solid Răspunde

      Bine zis ! Dar astia nu se trezesc , pana nu merg multi pe capul lor ! Degeaba mergi singura , si eu am fost : o randunica nu face vara !

  5. MecPuisor Răspunde

    30km limita de viteza si udat in timpul zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.