De ce a murit copilul de 2 ani pe tobogan, la Zilele Orașului. Potrivit familiei, rezultatele autopsiei arată că micuțul nu a murit în urma unei lovituri sau a unui accident, ci din cauza unei boli grave, nedepistate până atunci.
Autopsia ar fi scos la iveală o tumoră la rinichi, asimptomatică, o afecțiune incurabilă și extrem de rară la copiii de 2-3 ani. Boala nu ar fi dat semne înainte, iar familia nu ar fi avut indicii că micuțul suferea de o problemă medicală atât de gravă.
„Se putea întâmpla oriunde, acasă, la grădiniță, oriunde. S-a întâmplat pe tobogan. Am așteptat cauza decesului. Era o tumoră asimptomatică, neoperabilă, care apare foarte rar la copii de 2-3 ani”, a spus tatăl copilului pentru PortalSM.
Tragedia a avut loc în timpul Zilelor Orașului Satu Mare, într-un moment care ar fi trebuit să fie unul de bucurie pentru familie. Copilului i s-a făcut rău în zona unui tobogan, iar echipajele medicale au intervenit de urgență.
Cadrele medicale au încercat timp îndelungat să îl salveze, însă, în ciuda eforturilor depuse, micuțul nu a mai putut fi readus la viață. Decesul copilului a provocat un val de emoție în Satu Mare și a marcat profund atât familia, cât și persoanele prezente la fața locului.
Inițial, au existat temeri că decesul ar fi putut avea legătură cu o lovitură sau cu un incident produs pe tobogan. Noile concluzii medicale schimbă însă perspectiva asupra cazului și indică faptul că moartea copilului a fost provocată de o boală gravă, nedetectată anterior.
După tragedie, autoritățile au decis interzicerea jocurilor considerate periculoase de la Zilele Orașului Satu Mare, iar comercianții au început să le strângă sau să le închidă pe durata evenimentului.







Medicina Legala vad ca rupe in SM, cei mai tari pe tara!
Alti asteapta cu saptamanile biopsii, trimise prin cluj. Fam. Cozma a rezolvat cazult in 12 ore.
Astept raspunsul Spitalului, cauza tumora “nu se stie de care” si efect stop cardio-respirator. Explicatie detaliata, nu fumigene sa calmam populatia.
Homo Sapiens are 2 rinichi si poate trai cu unul singur.
DECI CUM ERA INOPERABIL, D-NA COZMA?
Parinti sa ia copilul si sa il duca in Cluj la inca o autopsie. Daca NU, DILETANTI de la Spital vor continua in aceasi nota, cu multe alte victime.
si multe diagnostice gresite
Daca nu ar fi dispus primaria inchiderea tuturor acestor jocuri/carusele, ar mai fi fost acelasi diagnostic?
Dar de ce trebuiau inchise toate? Daca se imbolnavesc unii de la un restaurant, se inchide doar ala nu toate din tot orasul!
Condoleante familiei, dar dincolo de tragedie, masurile anuntate de primarie sunt de noaptea mintii!
1. Daca un copil se accidenteaza si moare in curtea scolii, se inchid scolile din oras pentru totdeauna?
2. Daca un copil sau varstnic se loveste si moare fiindca nu s-a tinut de bara intr-un bus care franeaza brusc, desfiintati transportul local?
3. Cand au fost cazuri de copii inecati la piscina sau la mare, s-au inchis definitiv toate strandurile sau litoralul?
4. Cand un pieton a fost accidentat mortal pe o trecere de pietoni sau pe trotuar de o masina, ati interzis circulatia masinilor in oras?
Daca primaria se grabeste sa puna in aplicare niste masuri radicale, ca urmare a unor decizii pripite care se vor dovedi a fi cel putin gresite, daca nu abuzive, sa desfiintam primaria cu totul, sau sa ne multumim in mod firesc doar cu demiterea/demisiile celor vinovati de anuntarea unor asemenea masuri hei-rupiste?
Pentru ca Primaria ii complice din moment ce a luat $$$ si nu a verificat daca respecta legea la virgula
Complice – Persoană care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile
https://dexonline.ro/definitie/complice
Complici sunt si cei de la Spital care se fac ca nu vad si nu aud ce fac colegii lor.
Si de aici conflictul de interes intre clasa politica si numirile pe linie politica din Spital, Politie, ITM, ANAF etc.
O mana spala pe alta si amandoua obrazul
Rapid, în nici 24 de ore s-a pus diagnosticul că era tumoare neoperabilă? Cred că ne luați drept proști? Aveți grijă mare la medicul care a făcut post-mortem-ul. E mai rapid decât cei din serialul ER! Avem nevoie mare de el sau ea! 😲😵💫 Vă zice asta unul care a făcut tratament oncologic și cam știe cum merge treaba și cu ce viteze moldovenești.