Ultima actualizare: azi, 11:51
Locale

Poliţia Satu Mare reacţionează după acuzaţiile deputatului Adrian Cozma

Poliţia Satu Mare reacţionează, sâmbătă dimineaţa, printr-o replică transmisă către presă, după conferinţa de vineri a deputatului PNL Adrian Cozma, care a ridicat o serie de întrebări cu privire la percheziţiile de la şcoala din Socond şi mai multe persoane din localitate. Parlamentarul a arătat că ar fi fost foarte mulţi mascaţi în curtea şcolii.

Replica Poliţiei Satu Mare:

În urma articolului apărut în presă, cu privire la activitățile procesual penale desfășurate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este abilitat să comunice următoarele:

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a cadrului legal și procedural, în toate cazurile aflate în instrumentare.

Activitățile procedurale au fost desfășurate într-un dosar penal aflat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind puse în executare simultan 8 mandate de percheziție domiciliară, în mai multe locații de pe raza comunei Socond.

În astfel de situații, constituirea unui dispozitiv de acțiune adecvat reprezintă o procedură standard, necesară pentru desfășurarea activităților în condiții de legalitate, eficiență și siguranță.

Participarea efectivelor a fost stabilită exclusiv în raport cu complexitatea și amploarea activităților desfășurate, cu necesitatea executării simultane a mandatelor în mai multe locații, precum și cu obligația asigurării cadrului procedural corespunzător.

Facem precizarea că toate activitățile au fost desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, singurul abilitat să conducă și să controleze nemijlocit activitatea de urmărire penală efectuată de poliția judiciară. În exercitarea atribuțiilor legale, polițiștii au calitatea de organe de cercetare penală și se subordonează exclusiv procurorului de caz, în ceea ce privește actele și măsurile dispuse în cadrul dosarului penal.

De asemenea, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ce a spus deputatul Adrian Cozma:

2 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Nu știu de ce vă obosiți. Cozma parcă este avocat și mai mare ar fi rușinea dacă nu ar ști asta. Asta de fapt se cheamă petardă politică. Sau fumigenă. Cum vreți. Și trebuie tratat ca atare.😉

  2. matroz 2 Răspunde

    Mai crede cineva în „avocatul” numit Cosma?Sau politicianul Cosma?Suferă marele penele ,ajuns doar cât cosma?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.