Ultima actualizare: azi, 15:49
Locale

Echipa PSD Satu Mare, prezentă la Sâmbra Oilor 2026. Mii de oameni pe dealul de la Huta Certeze și Moișeni

Echipa PSD Satu Mare, prezentă la Sâmbra Oilor 2026. Mii de oameni pe dealul de la Huta Certeze și Moișeni. Duminică, 3 mai 2026, liderii și membrii organizației PSD Satu Mare au fost prezenți pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni, la cea de-a 68-a ediție a Sâmbrei Oilor, eveniment considerat unul dintre cele mai importante din Țara Oașului.

Într-un mesaj transmis după participarea la manifestare, social-democrații sătmăreni au subliniat importanța acestei sărbători pentru identitatea culturală a județului. „Sâmbra Oilor rămâne un simbol al continuității, al respectului pentru muncă și pentru tradițiile moștenite din străbuni, dar și o expresie vie a spiritului comunitar care caracterizează această zonă unică a României”, au transmis reprezentanții PSD.

Evenimentul a adunat mii de participanți, localnici și turiști din întreaga țară, care au celebrat tradițiile autentice oșenești într-o atmosferă plină de culoare și emoție. Portul popular, muzica și dansurile tradiționale au fost, și în acest an, elementele centrale ale sărbătorii.

„La eveniment au participat: președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, europarlamentarul Gheorghe Cârciu, vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca și Cătălin Filip, secretarul executiv PSD Satu Mare, primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, președintele PSD Mun. Satu Mare, Adrian Micle, președintele TSD Satu Mare, Bianca Șorian, primarul comunei Racșa, Toma Betea, primarul comunei Crucișor, Sergiu Andrei, consilierii județeni, consilierii locali, președinții structurilor interne de partid, alături de colegii din întreaga echipă județeană social-democrată”, transmite PSD Satu Mare.

Reprezentanții PSD Satu Mare au felicitat organizatorii pentru buna desfășurare a evenimentului și au transmis aprecierea lor tuturor celor care contribuie, an de an, la păstrarea și promovarea acestei tradiții.

Un comentariu

  1. Mae Răspunde

    Zis echipa PSD &UDMR zero barat o să dispară din peisaj ! Am văzut un Tibil în tribune supărat 😂nu e de bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.