Reacția Jandarmeriei Satu Mare. După apariția în spațiul public a informațiilor privind un dosar de corupție în care este vizat un subofițer, Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare a transmis un punct de vedere oficial, în care subliniază că nu tolerează abateri de la lege și standardele de integritate.
Reprezentanții instituției precizează că se delimitează „ferm de orice conduită care ar putea contraveni legii, normelor de integritate și principiilor care guvernează activitatea personalului militar”.
Totodată, Jandarmeria Satu Mare arată că, potrivit Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, eventualele sancțiuni disciplinare pot fi aplicate doar după finalizarea anchetei penale sau a procesului în instanță. Până atunci, procedurile disciplinare sunt suspendate.
Instituția mai transmite că a colaborat pe deplin cu anchetatorii, punând la dispoziția acestora toate informațiile necesare și exprimându-și disponibilitatea de a sprijini în continuare organele judiciare, în limitele competențelor legale.
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare rămâne ferm angajat în respectarea legalității, transparenței instituționale și standardelor de integritate, valori esențiale pentru exercitarea misiunilor în serviciul cetățenilor”, se mai arată în comunicatul transmis de Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul.
Reacția vine în contextul unui dosar aflat pe rolul Tribunalul Militar București, în care un jandarm din Satu Mare este acuzat de dare de mită.
Cazul a fost prezentat public de către G4media.
Mai multe detalii găsiţi în articolul de mai jos.

Și aia de pe Fabricii dau mita la greu…sa se facă dosare unitate,sa rămâna pe functii etc
Ohhooo.Ce misto!Așteptăm cu interes reacția ISU Satu Mare după ce au acceptat transferul in unitatea din Satu Mare a doi angajați din Maramureș cercetați penal pentru foloase necuvenite din cazarea ucrainienilor.Seful ISU se spune că știa de aspectul infracțional al soților N.dar i-a luat sub umbrele sa protectoare.Pe amândoi?
Sunt prea $mecher sã dau eu nişte notiţe, dar exact in capul celui de sus.