Ultima actualizare: azi, 22:05
Locale

Tentativă de omor în Tășnad: bărbat acuzat că și-a atacat concubina cu toporul, în timp ce dormea

Tentativă de omor în Tășnad: bărbat acuzat că și-a atacat concubina cu toporul, în timp ce dormea. Un caz grav de violență în familie este anchetat de procurorii din Satu Mare, după ce o femeie din Tășnad ar fi fost atacată cu un topor chiar în propria locuință.

Din primele cercetări reiese că agresiunea a avut loc în locuința în care cei doi concubini trăiau împreună cu cele două fiice ale lor, dintre care una minoră. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, s-ar fi întors recent din străinătate, iar începând cu 30 aprilie, conflictele dintre el și partenera sa, în vârstă de 41 de ani, s-ar fi intensificat.

Anchetatorii susțin că, în seara de 4 mai, bărbatul ar fi adus în casă o secure, pe care ar fi ascuns-o sub pat. În jurul orei 04:00 dimineața, acesta s-ar fi ridicat din pat și ar fi început să își lovească partenera în zona capului, în timp ce aceasta dormea. În cameră se afla și fiica minoră a celor doi, care dormea alături de ei.

După comiterea faptei, bărbatul ar fi părăsit locuința și s-ar fi îndreptat spre o zonă împădurită din apropiere. Acesta a fost găsit câteva ore mai târziu, în jurul orei 11:30, prezentând leziuni la mâna stângă, posibil în urma unei tentative de suicid.

Cercetările sunt efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile subliniază că, pe parcursul procesului penal, se aplică principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.