Criminalul din județul vecin a fost prins, informează Bihoreanul. Individul a omorât o fată de 18 ani și și-a recunoscut fapta: „I-am dat cu cuțitul în gât”.
Potrivit sursei citate, suspectul privind omorul din Parhida, județul Bihor, și-a recunoscut crima. Imediat după ce a fost încătușat, el a recunoscut în fața polițiștilor care l-au capturat și a martorilor prezenți că a ucis-o pe fata de 18 ani, lovind-o în mod repetat cu un briceag în zona gâtului.
Ucigașul are 39 de ani, este din Parhida, lucra la ferma la care adolescenta ucisă era practicantă, și este un individ cunoscut în comunitate, prin faptul că mai are o condamnare ispășită pentru o tâlhărie urmată de crimă. Atunci a ucis fără scrupule un vârstnic, pentru o sumă mică de bani.
Criminalul a fost găsit de polițiști ascuns într-un lan de rapiță, în apropierea locului crimei, la circa 6 ore de când s-a conturat că este principalul suspect.
Individul se numește Bóné Jozsef-Zsolt și este un recidivist periculos. A mai fost condamnat în 2010 pentru o crimă și a executat 14 ani ani de detenție, fiind eliberat condiționat în aprilie anul trecut. El trebuia monitorizat de autorități, tocmai pentru a preveni o altă tragedie.

La a 2 a crimă recunoscută suspendarea mi se pare soluția obligatorie (suspendarea in laț desigur)
Ai dreptate Gelu
tampitii aia care au filmat din elicopter cand era lovit criminalul de astia de la interventie, trebuie sa ramana fara degetele cu care au facut inregistrarea si au dat la presa.
O sa ajunga Bihorul ca si Maramuresul. Numa crime si pedofilii. Sper sa se reintroduca pedeapsa cu moartea
Omorat ,morti lui de ungur spurcat
Citesc aici vaŕii reacții idioate. Bun. Deci aia este la voi ca fată făcea practica agricolă, mă gândesc în mod organizat, la un fel de societate de profil unde lucea acest criminal dovedit, eliberat după prima faptă? Adică eu înțeleg că cineva l-a angajat acolo în speranța că vrea să se reintegreze dar totuși!! Nu-ți expui copiii intenționat la astfel de pericole! Cine a permis asta, cine a organizat să fie tras la răspundere! Toate au o limită! Adică dacă știi că acolo lucrează un astfel de individ nu duci copiii acolo. Sunt și alte ferme unde poate face practica!