O descoperire macabră a avut loc duminică, pe un câmp de la marginea localității Pribilești din județul Maramureș, unde a fost găsit un craniu uman, un picior și o geacă în care se aflau două telefoane mobile.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, criminaliști, specialiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală și un procuror criminalist. Zona a fost delimitată, iar cercetările sunt în desfășurare. Deocamdată nu se cunoaște identitatea persoanei căreia îi aparțin rămășițele și nici împrejurările în care au ajuns în acel loc. Potrivit primelor informații, acestea ar putea avea o vechime de mai mulți ani.
Un fir important al anchetei duce spre cazul unui bărbat din Pribilești, dat dispărut în Ajunul Crăciunului din 2022. La acea vreme, familia și autoritățile l-au căutat intens, inclusiv cu ajutorul dronelor, însă fără niciun rezultat. Anchetatorii nu exclud o posibilă legătură între rămășițele descoperite și această dispariție, deși până în acest moment nu există nicio confirmare oficială în acest sens.
Specialiștii urmează să efectueze expertize medico-legale pentru stabilirea identității persoanei și a circumstanțelor morții. Ancheta continuă.
Sursa: Baia Mare TV
