Ultima actualizare: azi, 13:36
Locale

Bătrână de 86 de ani, atacată și jefuită în propria locuință. A fost salvată după ce vecinul i-a auzit strigătele

Bătrână de 86 de ani, atacată și jefuită în propria locuință. A fost salvată după ce vecinul i-a auzit strigătele. Judecătoria Carei a pronunțat joi, 11 iunie 2026,sentința în cazul unui bărbat de 33 de ani din Carei, trimis în judecată pentru tâlhărie după ce, în două rânduri, a pătruns în locuința unei femei în vârstă de 86 de ani și i-a cerut bani prin intimidare. Instanța l-a condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare în regim de detenție.

Potrivit anchetatorilor, primul incident a avut loc în luna ianuarie, când bărbatul s-a prezentat la poarta femeii, care locuiește singură în Carei, și a pretins că aceasta îi datorează 300 de lei pentru niște lemne pe care le-ar fi transportat în curtea ei, în vara anului trecut. Femeia, intimidată și speriată, nu a putut să-i explice că nu el fusese persoana care îi adusese lemnele și, pentru a se elibera de el, i-a dat suma cerută. Seara, bărbatul s-a întors, de această dată sub influența alcoolului, și a mai cerut 100 de lei, susținând că primise inițial doar 200 din cei 300.

Al doilea incident, mai grav, s-a petrecut pe 21 februarie. Bărbatul a venit din nou cu bicicleta la locuința femeii, a sunat la poartă, iar când nu a primit răspuns a sărit gardul casei vecine pentru a ajunge în curtea ei. A bătut la geam și la ușă cerând bani, iar când femeia i-a deschis, a intrat în casă spunându-i pe un ton agresiv că îi mai datorează 100 de lei. A prins-o de braț și a împins-o, ducând-o spre interior pentru a-i da banii, în timp ce ea striga după ajutor.

Întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere instalate recent la locuința femeii, după ce nepoata acesteia, alarmată de primul incident, a venit special din străinătate pentru a le monta. Un vecin a auzit strigătele, a venit la fața locului și l-a oprit pe bărbat, care a fugit sărind din nou gardul, dar a fost identificat ulterior de poliție cu ajutorul imaginilor video.

Audiat, bărbatul a recunoscut faptele, spunând că s-a aflat sub influența alcoolului și că regretă ce a făcut. A susținut că lucrase, cu adevărat, la transportul lemnelor în vara anului 2025 și că ar fi avut de recuperat banii pentru această muncă. Anchetatorii au stabilit însă că persoana care a transportat efectiv lemnele a fost altcineva, iar bărbatul nu a participat la acea activitate, ci doar a aflat despre ea de la un cunoscut cu care lucrase câteva zile la un depozit de cherestea.

Familia femeii a relatat în instanță că, după cele două incidente, aceasta a intrat într-o stare de șoc, cu episoade de confuzie și tulburări de comportament, și că, la scurt timp, a și suferit o cădere. Femeia a decedat la finalul lunii aprilie, înainte de pronunțarea sentinței, acțiunea civilă fiind continuată de nepoata sa.

Instanța a reținut că bărbatul are antecedente penale și a considerat că faptele, comise asupra unei persoane vârstnice și vulnerabile, prezintă un grad ridicat de pericol, motiv pentru care a stabilit pedeapsa cu executare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.