Ultima actualizare: azi, 21:12
Locale

Govor continuă atacul în scandalul „Masă Sănătoasă”: acuză Inspectoratul Școlar de complicitate și spune că Socondul nu e un caz izolat

Deputatul Mircea Govor a susținut joi, 25 iunie, o nouă conferință de presă în care a continuat seria acuzațiilor legate de scandalul programului „Masă Sănătoasă”, vizând conducerea Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare și extinzând acuzațiile dincolo de cazul comunei Socond.

Liderul Partidului Social Democrat (PSD) Satu Mare a acuzat că tăcerea de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare echivalează cu complicitate. „Toată lumea tace mâlc, nu există nicio reacție, toată lumea e mulțumită. Dar știți ce nu realizează ei? Că toți sunt complici”, a declarat Govor.

Deputatul a descris și mecanismul prin care ar fi funcționat frauda: directoarele unităților de învățământ ar fi comandat și decontat meniuri pentru elevi care în realitate nu erau prezenți la cursuri, iar facturile finale ar fi fost împărțite corespunzător.

„Vă garantez că la toate mesele astea sănătoase mai mult de 20-30% din copii n-au mâncat, restul a fost numai pe hârtie. Toți erau prezenți pe hârtie, iar masa sănătoasă… după hârtie”, a afirmat parlamentarul.

Govor a adresat acuzații directe și inspectorului general al ISJ Satu Mare, pe care o consideră responsabilă inclusiv pentru încurajarea abandonului școlar.

„Doamna inspector general, ați adus în faliment învățământul din Satu Mare. Faptul că acești copii nu erau la școală – ați încurajat abandonul școlar. Că a trecut școala, iar copiii n-au văzut carte…”, a spus deputatul.

Liderul PSD a mai susținut că Socond nu este un caz izolat și că practicile frauduloase s-ar fi răspândit prin imitație între mai multe unități de învățământ din județ. Responsabilitatea politică, în opinia sa, îi revine președintelui PNL Satu Mare: „Lanțul de transmitere a fost tăticul lor, Adrian Cozma.”

Govor a legat evoluția cazului de schimbările politice așteptate la nivel național.

„Vă spun eu când se va intra în normalitate. Dacă săptămâna viitoare se schimbă guvernul, eu vă promit că voi face tot ce îmi stă în putință să vină în sfârșit corpurile de control  și de la Ministerul Învățământului, și de la Ministerul Muncii, să vedem realitatea, că avem probleme multe și la ITM”, a conchis deputatul PSD.

16 comentarii

  1. Kozmaring Răspunde

    Doamna inspector general din SM face parte din PNL? Acolo e buba. Nu sunt cu partide, dar in 30 si ceva de ani totul era roz si fain. Sau?

    • comentator Răspunde

      Buba e acolo ca politicul nu ar avea ce căuta ín astfel de funcții. Dupá cunoștințele mele aproximative 😉, la școală parcă nu ai voie să faci politică, nu? Și atunci ce facem oameni buni? Că se vede și de pe Lună (să-l parafrazez pe Viktor Orban) că așa nu duce nicăieri.

      • Kozmaring Răspunde

        Trist ca in fruntea institutiilor statului ajungi pe criterii politice. Oriunde in Romania! Nu dupa competente. Si dupa 30 si ceva de ani ne trezim ca singuri ne-am furat caciula.

      • Kozmaring Răspunde

        Si asta e ca cancerul. Odata ce se raspandeste si nu tratezi la timp…

        • gigi Răspunde

          pai daca asa este legea? de prin 2014 ani sunt numiti. si la directori a fost examen acum vreo 5 ani si la toti le-au expirat mandatul. bine, cel putin nu a fost ca atunci cand urla govor ca toate preotesele directoare o sa dispara.

  2. govor Răspunde

    se vorbeste prin targ ca o sa apara unul mușat si asociatii prin satu mare.

  3. Nelu Boca Răspunde

    Toți știm că Adrian Cozma e un bandit!

  4. Măgaru de Govor Răspunde

    Analfabetul de Govor a uitat că el când era la butoane, a numit pe criterii politice aproape pe toți șefii de la Inspectoratul Școlar Satu Mare, și pe toți directori de școli, iar acum (cu Guvernul meu, care nici nu este instalat), amenință pe toată lumea.
    Încet îți vine rândul și ție, stai liniștit, măi excrocule.

  5. Radu Panait Răspunde

    Din cearta PNL- PSD, câștigă USR!

  6. European cu papion Răspunde

    Bă Govor, când era Durla, nu ai avut nimic de comentat!
    Ferească Dumnezeu cum se ocupau posturile atunci.

  7. # completare Răspunde

    La Mircea du-te n Racsa !!! Nemernicule

  8. Paulinho Răspunde

    Govorila a învățat meserie de la Marian Valer și acum îi tot toarnă pe toți!! În scurt timp îi va veni și lui rândul că nici el nu e sfânt si nici străin de capusarea banului public!!🤬😠😡🤮💩

    • # completare Răspunde

      Era șoferul lui , îl plimba cu BMW ul , acuma vai de mine sfântul LA MIRCEA !!! Nemernicule

  9. Muritor Răspunde

    Am ajuns in tara in care HOTUL STRIGA HOTII,E CEVA DE NOAPTEA MINTII.inspectoratul judetean nu are nici o implicare,banii vin din hotarari de consiliu local al comunei Socond.Asa ca nu mai aplecati urechea la ce spune seful HOTILOR DIN JUDETUL SATU MARE!!!

  10. Nino-nino Răspunde

    Mai mergeti si in alete primarii PNL prin zona Tasnad, sa vedeti ce este acolo

    • # completare Răspunde

      Oare numai la primarii PNL e Pb ???
      Nemernicul asta a promovat numai nepotisme și excrocherii !!! La Ștef când a ajuns președinte de CJ i-a dat direct în mână 100.000€ cash și după l-a ținut sub papuc !!! Urlă și țipa la el când nu făcea ce zicea!!! Lumea știe da nimeni nu zice nimic!!! Da oare de ce??? Pentru ca toți ling de pe lângă el !!! Pasele mami lui de nemernic !!! La Mircea ! Du-te dracului !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.