Ultima actualizare: azi, 15:52
Locale

Pompierii trag un semnal de alarmă: pericol major pentru copii și animale lăsate în mașină pe caniculă

În contextul valului de căldură care afectează în aceste zile întreaga țară, cu coduri galbene de temperaturi ridicate active în numeroase județe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență trage un semnal de alarmă: copiii și animalele de companie nu trebuie lăsați niciodată singuri în mașină, nici măcar pentru câteva minute.

Avertismentul vine după o tragedie petrecută în Franța, unde, recent, doi copii de 2 și 4 ani au fost găsiți fără suflare într-un autoturism lăsat în soare, iar alte trei persoane în vârstă au murit din cauza temperaturilor extreme. Circumstanțele cazului sunt în continuare investigate de autorități. Mai mult de jumătate din teritoriul Franței se află sub Cod Roșu de caniculă, iar în unele regiuni temperaturile au depășit 43 de grade Celsius. Franța a înregistrat totodată cea mai caldă noapte din ultimii 80 de ani.

De ce este atât de periculos

Specialiștii atrag atenția că interiorul unei mașini se încălzește foarte rapid, chiar și atunci când temperaturile exterioare nu par excesive. În câteva minute, valorile din habitaclu pot atinge niveluri care pun viața în pericol. Copiii sunt printre cei mai vulnerabili, deoarece organismul lor se supraîncălzește mult mai repede decât al unui adult. Aceeași regulă se aplică și animalelor de companie, care pot suferi rapid efectele căldurii.

Recomandările IGSU:

Pompierii lansează un apel ferm la responsabilitate și vin cu recomandări clare:

— Nu lăsați niciodată copiii singuri în autoturism, nici măcar pentru câteva minute.

— Nu lăsați cheile autoturismului la îndemâna copiilor.

— Explicați copiilor pericolul de a rămâne sau de a se juca într-un autoturism.

— Dacă observați un copil sau un animal în pericol într-un autoturism, sunați imediat la 112.

„Prevenția salvează vieți. Un moment de atenție poate preveni o tragedie”, transmit reprezentanții IGSU.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.