Ultima actualizare: azi, 13:36
Locale

Sătmăreanul care a furat două cântare din Kaufland și a zis că „le-a cumpărat din greșeală” a fost condamnat

Judecătoria Satu Mare a pronunțat joi, 11 iunie 2026, sentința în dosarul bărbatului acuzat că a furat două cântare profesionale dintr-un magazin Kaufland din municipiu. După ce, la începutul anului, a fost trimis în judecată pentru furt, acesta și-a aflat acum pedeapsa: nouă luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

Reamintim că faptele s-au petrecut în perioada 30 iunie – 10 iulie 2024, când bărbatul lucra ca șef de echipă pentru o firmă care efectua lucrări de amenajare în magazin. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi profitat de accesul nerestricționat în zona de recepție marfă și ar fi sustras două cântare electronice profesionale, în valoare totală de 17.214 lei.

Cazul a ieșit la iveală câteva luni mai târziu, când bărbatul a încercat să valorifice echipamentele. Acesta le-a oferit unui cunoscut care deținea o carmangerie, însă la instalare au apărut probleme. Cântarele erau blocate și necesitau parole speciale de administrator.

În încercarea de a le pune în funcțiune, au fost contactați specialiști în software și ulterior firma care asigura mentenanța echipamentelor folosite de Kaufland. Verificarea seriilor a arătat că cele două aparate figurau ca dispărute încă din vara anului 2024 din magazinul din Satu Mare.

În fața anchetatorilor, bărbatul a susținut că nu a furat cântarele și că le-ar fi cumpărat din parcarea unui magazin Lidl, de la o persoană necunoscută, pentru 500 de lei, crezând că în cutii se aflau monitoare. Instanța a considerat însă explicația neverosimilă și a reținut că acesta a avut acces direct la locul de unde au dispărut bunurile, iar ulterior a fost implicat personal în transportul și încercarea de valorificare a acestora.

Judecătorii au stabilit că prejudiciul, în valoare de 17.214 lei, a fost recuperat integral, cele două cântare fiind returnate proprietarului. De asemenea, au ținut cont de faptul că bărbatul nu are antecedente penale.

În final, Judecătoria Satu Mare l-a condamnat la nouă luni de închisoare pentru furt și a dispus amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de doi ani. Dacă va respecta măsurile impuse și nu va mai comite alte infracțiuni în acest interval, pedeapsa nu va fi pusă în executare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.