Ultima actualizare: azi, 17:25
Locale

Sprijin pentru apicultori: 15 euro anual pentru fiecare familie de albine

Apicultorii vor beneficia de un sprijin financiar predictibil până în anul 2028: pentru fiecare familie de albine înregistrată oficial, aceștia vor putea primi un ajutor în valoare de 15 euro pe an. Sprijinul va putea fi solicitat o dată pe an, timp de trei ani consecutivi. Proiectul de lege inițiat de UDMR a fost adoptat astăzi de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional.

Programul de sprijin a fost elaborat de deputații Csaba Könczei, Károly Kolcsár și Loránd-Bálint Magyar, precum și de senatorul Levente Novák.

Ajutorul financiar va putea fi solicitat de persoane fizice care dețin atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, asociații agricole, cooperative, grupuri de producători și persoane juridice. Pentru a beneficia de sprijin, familiile de albine trebuie să fie înscrise în baza națională de date apicolă și să dețină toate avizele sanitar-veterinare necesare.

„Apicultorii români sunt afectați astăzi nu doar de condițiile meteorologice dificile și de creșterea costurilor, ci și de apariția pe piață a unor cantități tot mai mari de miere de import cu origine incertă. Producătorii locali oferă miere de calitate, sigură și de încredere, însă pentru a putea concura cu aceste produse importate au nevoie de un sprijin de stat predictibil. Sistemul de sprijin adoptat astăzi poate reprezenta un ajutor real pentru apicultori, având în vedere că o exploatație apicolă familială deține, în medie, aproximativ 50 de familii de albine, ceea ce înseamnă un sprijin anual de circa 750 de euro”, a declarat deputatul de Satu Mare, Loránd-Bálint Magyar, unul dintre inițiatorii proiectului de lege.

„Apicultorii din România s-au confruntat în ultimii ani cu dificultăți majore. Schimbările climatice, seceta, condițiile meteorologice nefavorabile și costurile de întreținere, aflate într-o continuă creștere, au generat pierderi semnificative. Sprijinirea sectorului apicol nu înseamnă doar susținerea veniturilor apicultorilor, ci și protejarea viitorului agriculturii, asigurarea procesului de polenizare și consolidarea comunităților rurale. Proiectul de lege adoptat astăzi reprezintă un ajutor concret pentru cei care muncesc zi de zi pentru a menține și dezvolta acest sector de importanță strategică”, a declarat Csaba Könczei, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților și deputat de Covasna.

Ajutorul de stat va fi asigurat din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instituție care va avea și responsabilitatea elaborării normelor metodologice necesare aplicării programului. După lansarea oficială a schemei de sprijin, cererile de plată vor putea fi depuse la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

2 comentarii

  1. Prostul Satului Baia Mare Răspunde

    Io zîc să cereti să se numere albinele la bucată pe fiecare stup. E mai ‘teresant și poate până terminați se plictisesc și nu mai vor banii. 🤪

  2. RoMania Răspunde

    Cand veizi stupi de albine in soare pe camp nici 15 euro nu merita. Vindeti tot si lasati-va de apicultura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.