Ultima actualizare: azi, 21:37
Locale

Trenul Mangalia – Satu Mare, peste 200 de minute întârziere! Călători blocați în caniculă, fără aer condiționat

Sătmărenii care urmau să ajungă joi dimineață în gara Satu Mare cu trenul de pe litoral au fost nevoiți să aștepte mai mult, după ce garnitura Mangalia–Satu Mare, parte a programului estival „Trenurile Soarelui” al CFR Călători, înregistrează o întârziere de 205 minute, fiind așteptată în jurul orei 13:30, conform surselor PortalSM. Potrivit datelor transmise de clubferoviar.ro, trenul a acumulat întârzieri încă de pe parcursul traseului, chiar din primii kilometri, unde  a făcut 4 ore și 7 minute pe 43 km, iar problemele s-au tot adunat până la întârzierea actuală.

O defecțiune care a dat totul peste cap

Potrivit sursei citate, problemele au început încă de miercuri după-amiază, pe linia simplă, nemodernizată și neelectrificată din sudul litoralului. Trenul Regio 8810, format din nouă vagoane și tractat de locomotiva diesel GM 915, a plecat la ora stabilită din Mangalia – 15:18 – dar a acumulat primele întârzieri la Neptun și Costinești, unde restricțiile de viteză impuse pentru protecția muncitorilor care lucrează la peronul din Costinești Tabără au încetinit mersul garniturii.

La Eforie Sud, locomotiva diesel s-a defectat și nu a mai putut porni. Mecanicul a fost nevoit să solicite locomotivă de ajutor de la Constanța, care a sosit după nu mai puțin de 141 de minute. Trenul a plecat din Eforie Sud cu 153 de minute întârziere, iar restricțiile de viteză suplimentare de la Agigea și din apropierea Constanței au dus totalul la 181 de minute la intrarea în Constanța.

Astfel, cei 43 de kilometri dintre Mangalia și Constanța – parcurs care în mod normal durează o oră și șase minute – au necesitat 4 ore și 7 minute.

Pe toată durata imobilizării, pasagerii s-au confruntat și cu căldura sufocantă din vagoane. Locomotivele diesel GM nu pot asigura alimentarea instalației de climatizare pentru mai mult de două-trei vagoane, iar după defecțiune niciunul dintre cele nouă vagoane nu a beneficiat de aer condiționat.

Schimb de locomotivă și drum mai departe

La Constanța, garnitura a schimbat locomotiva cu una electrică – operațiune care a mai adăugat 10 minute de întârziere – și și-a schimbat denumirea în IRN 12942. Trenul transportă simultan vagoane pentru trei destinații: Satu Mare, Cluj-Napoca și Târgu Mureș. CFR Călători a decis în acest sezon comasarea celor trei garnituri dinspre litoral într-una singură, vagoanele fiind detașate pe parcurs.

La Buzău, vagoanele pentru Cluj-Napoca au fost detașate și trimise spre destinație pe ruta Mizil–Ploiești–Brașov, cu 178 de minute întârziere. La Deda, s-au desprins vagoanele pentru Târgu Mureș, cu peste 221 de minute întârziere.


Sursa: clubferoviar.ro

13 comentarii

  1. alex Răspunde

    Țiganiada.

  2. desma Răspunde

    in fiecare an citesc aceasta sttire, ….bine ca seful CFR-ului are vila in…..Dubai

  3. pISTA Răspunde

    De ce s-a refuzat , pe vremuri , oferta nemtilor sau a chinezilor pentru a cumpara CFR ?
    poate cu nemtii faceam 8 ore SM-Mangalia. aaa, ca nu vindem punctul strategic al tarii!!!

  4. Nicușor Răspunde

    S-a refuzat pt. că de la CFR pot fura toți, iar cu nemții nu te pui!!!

  5. Kozmaring Răspunde

    Cat timp face avionul pana la Antalya? Asa cu timp de asteptare pe aeroport cu tot. Intreb pentru un prieten.

    • Don Quijote de Satu Mare Răspunde

      Hai să zicem 2 ore și ceva cu avionul, două ore jumate. Plus 1 oră – 2 înainte pentru check in și tot atâta după. Bine după aia mai de mers bugăt până la hotel că unele sunt departe rău (Side, Lara, Belek sunt relativ aproape până-n jumate oră dar Alanya la capăt acolo mergi frate o oră pe puțin, Kemer nu zic că acolo merg rușii, dacă vrei odihnă mergi în altă parte că-s gălăgioși mai rău ca sudiștii noștrii. Au 2 săptămâni în care refulează din ei 11 luni acumulate), dar totuși. Iar de servicii ce primești acolo nici nu le poți compara cu mizeria de la noi. Acum 15 ani am fost acolo și m-am întâlnit cu o familie care din Timișoara mergea an de la la mare la noi că cică hai să susținem turismul autohton. După ce au văzut ce primești acolo pe aceeiași bani dacă nu chiar mai puțini au zis că în veci nu mai merg la noi la mare. Păi de ce???? Au și ei de mers destul nu chiar ca și noi dar 10 ore cred că merg și ei până la Constanța. Plus ce mai “oferă promoțional” în plus CFR ca și timp pierdut. Mai ales că uite după 15 ani nu că nu s-a îmbunătățit ceva dar e chiar sesizabil mai rău.😉😢😱 Eu nici nu-mi bat capul să mă duc acolo.

      • Kozmaring Răspunde

        Fara aer conditionat la CFR in multe cazuri. Cand ajungi la Gara Mangalia, ai de mers si acolo pana la hotel. Mai trebuie sa ai mare grija de valiza, portofel etc.

        • Don Quijote de Satu Mare Răspunde

          👍Tocmai de aceea nu mă complic. Culmea, am și ceva neamuri prin alianță care de 10 ani, an de an lucrează vara la mare la cineva și aș putea merge dar mai bine nu. Nu că acri-s strugurii dar ne-au și invitat toată familia, chiar au insistat, deci cazarea ar fi aproape gratis, ceva simbolic, dar nu. Pentru mine concediul este despre odihnă si nu tărăboi toată noaptea. Că locația e în zonă cu cluburi și discoteci. Noi ca și horeca suntem la ani-lumină de turci. Dar si față de bulgari. Deci problema e clar la noi. Iden si cu transportul feroviar. Încă se circulă pe alocuri pe infrastructură austro-ungară. Adică al lor ține 100 de ani, a noastră poate 10???😱😨😭

          • Kozmaring

            Cand am citit prima data ca se poate calatori in Turcia cu cartea de identitate, am spus ca litoralul romanesc poata sa traga asa lent si cu scartait jaluzelele/roloul. Asta a fost lovitura de gratie.

  6. Penelist Pârlit Răspunde

    E moștenire de la Ceaușescu iar cu moștenirea nu te joci,trebuie păstrată !Turiștii în curând o să vină buluc în Rromânia tocmai pentru a testa aceste senzații tari,mersul cu trenul rromânesc la mare !Exact ca și cu mocănița de pe Valea Vaserului.

  7. Lucifer Morningstar Răspunde

    Alții se duc în Bulgaria la mare, e mai ieftin acolo și cazarea. Pe litoralul românesc, un mic e 10 lei, dar Slavă Tatălui că nu am fost de la 4 ani și 10 luni la Marea Neagră. Mai bine Băile Felix sau Colibița, ceva mai aproape sau la Hajdúszoboszló, în Ungaria. Ieși mai ieftin și cu cheltuielile. Părerea mea!

  8. Detectivul de Presa SOC Răspunde

    MNO, CUM ASE? Acolo la SATUCU MARE mai exista turisti saraci sau atat de lenesi care sa mai umble cu trenul in vacantele de pe litoral? Ma cionosi satmareni, de aicea de la Baia MAre nu se mai urca aproape nimeni in tren, toti mergem la Mamaia sau Costinesti cu masinile daca e!

    • comentator Răspunde

      Auzi tu acolo, zabalosi ce sunteți! 😰😱🤢🤮E plină Costa Brava sătmăreană (Balastiera Apa) cu voi! Ca asta e ouest pentru voi! Sau la Tăsnad! Mutăț-i fizicul nespălat acasă daca nu-ti convine ceva si ciocu mic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.