Polițiștii au oferit primele detalii oficiale despre accidentul rutier produs, vineri, 17 iulie, în localitatea Odoreu, în zona unei stații de autobuz, eveniment în urma căruia două mașini au fost avariate, iar copiii aflați într-unul dintre autoturisme au fost speriați de impact.
Ce a transmis IPJ Satu Mare
Potrivit informațiilor comunicate de polițiști pentru PortalSM, este vorba despre un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme. Accidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Șoferii au ales calea amiabilă
Cei doi conducători auto implicați în eveniment au decis să rezolve situația pe cale amiabilă, fără a mai fi necesară întocmirea altor documente suplimentare la fața locului.
Reamintim că, la fața locului au ajuns atât echipaje de poliție, cât și de prim-ajutor, iar circulația în zonă a fost afectată pentru scurt timp în urma impactului dintre cele două autoturisme.


La fața locului sa deplasat tot dispozitivul clasic al statului pentru un accident rutier (poliție+ambulanță +pompieri) și presupun că nu din oficiu ci chemați. Iar amiabila presupune o înțelegere + un proces verbal între părți fără implicarea organelor de poliție! (aici se vede lipsa de educație și “șmecheria” românului care după ce află consecințele accidentului-pt. neacordare de prioritate cred că sancțiunea e vreo 2 luni pieton+amendă mare+RCA pt.păgubit se întoarce ca la Ploiești și cu “complicitatea” legii/poliției face forțat o amiabilă). Așa că în situații de genul legea/poliția nu ar mai trebui să permită înțelegerea amiabilă, ori se plătește toată intervenția să simtă bizonul consecințele faptelor sale. Altfel tot bizon rămâne și statistic data viitoare face mai mult de o amiabilă poate chiar cu unul dintre noi…doamne ferește!…că legea…