Municipiul Satu Mare a finalizat o nouă pistă de biciclete cu o lungime de peste 9 kilometri, care pornește de la Podul Golescu și ajunge până la limita administrativă cu comuna Dorolț. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Satu Mare, care subliniază că investiția face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a infrastructurii pentru bicicliști din oraș.
Potrivit reprezentanților primăriei, în ultimii ani a fost creat un întreg culoar dedicat cicliștilor, care se întinde de la limita administrativă cu comuna Botiz și până la satul Dara. Acesta este descris drept „un culoar perfect pentru relaxare, pentru sport sau pentru plimbare”, oferind locuitorilor o alternativă sigură și accesibilă pentru deplasările zilnice sau pentru activități recreative.
„Pas cu pas punem Satu Mare pe harta orașelor cu cele mai multe piste de biciclete”, a transmis Primăria Satu Mare.










Si spre Viile Satu Mare ar trebui, zona este superba..