Ultima actualizare: azi, 16:47
Locale

FOTO. O nouă creșă modernă se ridică în Satu Mare. Primarul Kereskényi, prezent pe șantier alături de ministrul Dezvoltării

Municipiul Satu Mare va avea o nouă unitate de educație timpurie, odată cu demararea construcției unei creșe moderne pe bulevardul Lalelei. Proiectul este realizat prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Aceasta este cea de-a doua creșă construită în Satu Mare în cadrul acestui program, după unitatea inaugurată anul acesta pe strada Iuliu Coroianu. Noua investiție răspunde unei necesități stringente a comunității locale, oferind sprijin real familiilor tinere și se află în apropierea a 3 mari cartiere.

„Mulțumesc în mod special ministrului Cseke Attila, cel care a inițiat acest program. Construcția celor două creșe din municipiul Satu Mare, care se adaugă celor deschise în ultimii 8 ani, oferă familiilor tinere condiții mai bune pentru creșterea și educarea copiilor și reprezintă o investiție importantă pentru viitor. Această creșă răspunde nevoii de servicii pentru familiile din zonă”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

La rândul său, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a evidențiat amploarea Programului „Sfânta Ana”, prin intermediul căruia au fost aprobate până în prezent 247 de creșe la nivel național.

„Acesta este răspunsul statului român la provocările demografice cu care ne confruntăm: dezvoltarea unei infrastructuri moderne, care să permită părinților, în special mamelor, să revină la locul de muncă, dacă doresc, având siguranța că cei mici sunt îngrijiți în cele mai bune condiții”, a afirmat ministrul.

Noua creșă va avea o capacitate de 40 de locuri și reprezintă o investiție de 11,3 milioane de lei, finanțată integral prin Compania Națională de Investiții.

Clădirea va avea o suprafață construită de 1.342 de metri pătrați și este organizată în trei zone funcționale: administrativă, educațională și tehnică. Spațiile dedicate copiilor includ săli de joacă și dormitoare pentru patru grupe a câte zece copii, iar zona tehnică este dotată cu bucătărie complet utilată, biberonerie, spălătorie și alte spații necesare desfășurării activității.

Creșa va beneficia de dotări moderne și de sisteme avansate de siguranță, inclusiv supraveghere video, sistem de apel de urgență, instalații de protecție împotriva incendiilor și materiale special concepute pentru spații cu cerințe ridicate de igienă și durabilitate.

Finalizarea lucrărilor este așteptată să ofere părinților din zonă o alternativă sigură și de calitate pentru îngrijirea și educarea celor mici, contribuind totodată la creșterea atractivității municipiului Satu Mare ca loc de trai pentru familiile tinere.

5 comentarii

  1. MC DJ Bolovan Răspunde

    Interesantă locație într-o zonă “liniștită”, tocmai bună pentru sugarii, viitorii beneficiari ca să doarmă. Puteau construi cu efortul ăsta direct în sensul giratoriu. Când nu se claxonează atunci se trag clopotele si merge slujba la maxim din boxe!

  2. LaMircea Răspunde

    degeaba se face daca oricum nu au program de vara, un parinte oricum trebuie sa renunte la munca ca nici un angajator nu accepta sa dati 3 luni vara cu copilul si sa ma si scoti 20 de zile pe parcursul anului cand e bolnav copilul.

    Teoretic exista, daca cinvea ar vrea sa zica asta dar practic, mai ales la 2 copii nici o sansa.

  3. Garwin Răspunde

    Reconfortant sa vezi ca se mai betoneaza din spatiul verde care sa mai atenueze din fenomenul de insula de caldura a orasului pe timpul verii.
    Sa fie cat mai multe betoane in toate zonele ramase “salbaticite”.

  4. Pedro Răspunde

    daca ar demola biserica din fndal care oricum numa de foarte multi ani sta in constructii zici ca e una minunile lumii din Age of Empires, ar fi si spatiu verde si loc de cresa. Sau hai ca mai betonam o anexa ca este nevoie?!

  5. GB Răspunde

    “Betoane.. betoane.. betoane
    Frumoasele mele betoane” Mda.. zici că e concurs de construit între privat(toți gherțoii smecheri din anii ’90+/- ce o mai puit mama lor reprofilați în “investitori imobiliari”) și public. Bud o pune de-un “tower” pac Primăria parcare etajată, RDS pușcă un “sediu” te miri unde pac Primăria grădiniță, Nepi/Kaufi/Lidl trântește ultracentral super/hiper/extra coșmelii de săturat poporul pac Primăria se face”luntre-punte pentru ăștia cu “pietonală și mal amenajat” în oglindă, să fie “modern, estetic și civilizat”, Tarr blocuri și vile pac Primăria stație de autobus+muzeul “banilor băgați în betoane”, etc. etc. etc. Iar și ce construiește statul tot “băieții” le fac, deci “cașcavalul” e 100% al lor. Unii zic că e o “industrie”, eu zic că e doar o ramură a industriei și nu ar trebui să fie principala, dar vedem cu toți că “bula” e întreținută de toți, inclusiv noi(dacă vorbești cu cei din jur aproximativ 5 din 10 visează investiții în imobiliare a baniilor pe care nu-i au… ceilalți 1/2 au banii și au investit deja…restul nu contează). Nu e vina noastră deoarece marmota a ambalat în staniol foarte frumos “bula” și se vinde! Și când mai clamăm un petic de verdeață/un parc mai verde/biodiversitate și mai multă natură în urbea noastră nu gherțoii și aleșii șmecheri ne contrează și terfelesc( nu nu… ei sunt elita, niște mici “dumnezei”) ci fanii lor îndoctrinați cu false percepte ale dezvoltării care vorba vorbei au mâncat staniolul și se închină la “bulă”.
    Păcat! Clujul sa piedut iremediabil… Noi ce vrem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.