Ultima actualizare: azi, 16:04
Locale

PROGRAM. Zestrea Oașului 2026: Festival, târguri și concerte la Negrești. Super show-uri cu Andrei Bănuță, Oana Radu și Rareș

Orașul Negrești-Oaș dă startul seriei de evenimente cultural-artistice de amploare reunite sub tradiționalul brand „Zestrea Oașului – Festivalul Patrimoniului Țării Oașului”, cea mai mare sărbătoare a comunității negreștene. Organizatorii au pregătit și în acest an evenimente pentru toate vârstele – de la Street Festival, tabăra de creație pentru copii și târgul de produse tradiționale, până la momente festive dedicate excelenței negreștene. Suita de evenimente va culmina cu Zilele Orașului – Întâlnirea negreștenilor de pretutindeni, ajunse la a XXVI-a ediție, care se vor desfășura în perioada 21–23 august.

„Este o tradiție ca în fiecare an, în luna august – luna în care negreștenii de pretutindeni își dau întâlnire Acasă – orașul Negrești-Oaș să marcheze această reîntâlnire prin evenimente și spectacole ample, care să implice întreaga comunitate, de la cei mai mici la cei mai mari. Zestrea Oașului – festivalul care dă viață orașului în fiecare an – este cel mai așteptat eveniment pentru negreșteni, motiv pentru care ne concentrăm întreaga atenție pentru a organiza impecabil fiecare activitate.

Am gândit și în acest an evenimente pentru toate vârstele și pentru toate categoriile: vom promova talentele locale, vom premia excelența, meșteșugarii, obiceiurile și tradițiile noastre, vom scoate în evidență creativitatea copiilor noștri și vom fi, în același timp, o punte de legătură cu negreștenii din diaspora, care se întorc în această perioadă acasă. Evenimentele vor culmina cu Zilele Orașului – Întâlnirea negreștenilor de pretutindeni, cea mai așteptată sărbătoare a verii, care va aduce pe scenă artiști îndrăgiți ai momentului”,  a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Street Festival deschide sărbătoarea: muzică, artă stradală și mâncare bună, 31 iulie – 2 august

Sărbătoarea începe în forță cu Street Festival, care aduce în Piața Centrală din Negrești-Oaș, în perioada 31 iulie – 2 august, începând cu ora 19.00, muzică, distracție, artă stradală și mâncare bună. Programul artistic pop-rock îi aduce pe scenă pe AlessioBocrici, Diana Dobocan, Mic Chelsea, Alexandra Sorian și Maria Atallah, atmosfera fiind completată de momente de artă stradală cu CheckAllArt Timișoara, de Comedy Magic Show by Andrei Babici, de ateliere pentru copii și de multe alte surprize.

Pe toată perioada Street Festivalului, în fiecare seară, Muzeul Țării Oașului din centrul orașului va fi deschis pentru vizitare – publicul va putea descoperi Expoziția Etnografică Permanentă și Galeria de Artă.

Tabăra de Creație „Pe ulițele satului” se încheie vineri

Timp de două săptămâni, Muzeul în Aer Liber a fost gazda atelierelor organizate în cadrul Taberei de Creație „Pe ulițele satului” – ateliere meșteșugărești, gastronomice și de olărit, activități recreative și de voluntariat, coordonate de artiști erudiți, meșteri populari, voluntari entuziaști și neprețuitele bunicuțe pensionare. Tabăra se încheie vineri, 31 iulie.

Vineri, 31 iulie, debutează Târgul „Produs de Oaș”

Tot vineri, 31 iulie, își deschide porțile Târgul de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale „Produs de Oaș”, unde meșteșugari și producători tradiționali din Țara Oașului județele învecinate își vor expune produsele – de la creații vestimentare tradiționale și obiecte populare, până la produse culinare tradiționale atestate.

Zilele Orașului – Întâlnirea negreștenilor de pretutindeni, 21–23 august

Cel mai așteptat eveniment al festivalului, Zilele Orașului – ediția a XXVI-a, se va desfășura pe scena amenajată în centrul orașului.

Vineri, 21 august, seara va debuta la ora 21.00 cu recitalurile susținute de Florin Oșanu’ și Vasi Oșanu’, urmate, la ora 23.00, de concertul extraordinar ANDREI BĂNUȚĂ. Petrecerea va continua cu DJ Party.

Sâmbătă, 22 august, de la ora 18.30, scena va fi rezervată talentelor negreștene. La ora 19.00, de la sediul Primăriei va porni Parada portului popular și a sportivilor – oficialități, invitați, cluburile sportive, asociațiile și Ansamblul Oașul – un moment devenit deja tradiție, care deschide sărbătoarea orașului.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 19.30, la scena din centrul orașului: un moment festiv în cadrul căruia se va intona imnul național, vor fi prezentate delegațiile oficiale și vor fi premiate personalitățile orașului Negrești-Oaș și elevii cu rezultate deosebite – șefii de promoție, cele mai mari note la evaluarea națională și bacalaureat, excelența în educație și sport – titlurile și diplomele fiind decernate de primarul orașului, Aurelia Fedorca.

Programul artistic va continua cu Edutopia, Parada Modei și Rada Dance Studio, urmate de concertul trupei XXL Band, iar la ora 23.30 va urca pe scenă, într-un concert extraordinar, OANA RADU. Seara se va încheia cu DJ Party.

Duminică, 23 august, programul va începe la ora 18.30 și va cuprinde momentul Școlii de dans Viorel Ianoș și un regal folcloric susținut de Ansamblul Măgura din Cernești, alături de Nicu Pop, Andrei Bărbos, Camelia Roman, Antonel Micle, Vasile Pop, Larisa Pop și Alessia Manciu. Vor urma Frații Zele, Maria Tripon și Cristian Enache, Petrică Mureșan și Ștefania Hotca, iar la ora 23.00 finalul serii îi va aparține lui RAREȘ, într-un concert extraordinar.

Zilele Orașului se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Organizatori: Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, și Magic Land by Tony.

Parteneri: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș și Consiliul Județean Satu Mare, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.