Ultima actualizare: azi, 12:16
Locale

VIDEO. Trei adolescenți, cercetați după ce au agresat și umilit un minor. Au filmat totul și au postat imaginile pe rețelele de socializare

Trei adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au fost reținuți de polițiștii din Târgu Lăpuș, fiind ulterior plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi agresat un băiat de 15 ani, l-ar fi lipsit de libertate și ar fi distribuit pe rețelele de socializare imagini cu umilințele la care l-au supus.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, cercetările au început în 15 iulie 2026, după ce mama victimei a sesizat poliția, reclamând că fiul său a fost agresat.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în 5 iulie, cei trei adolescenți l-ar fi împiedicat pe minor să părăsească locul în care se afla, după care l-ar fi agresat fizic și l-ar fi supus unor tratamente umilitoare, pe care le-ar fi filmat.

Ulterior, imaginile video ar fi fost publicate pe rețelele de socializare. Anchetatorii au stabilit, de asemenea, că unul dintre tinerii cercetați l-ar fi amenințat pe minor pentru a-l determina să nu sesizeze poliția.

Plasați sub control judiciar

În cursul zilei de 20 iulie, polițiștii au dispus reținerea celor trei adolescenți pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Maramureș. În cursul zilei de marți, procurorul de caz a dispus față de cei trei măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, lipsire de libertate, influențarea declarațiilor și violarea vieții private, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș.

Polițiștii precizează că punerea în mișcare a cercetărilor reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție.

@portalsm

Trei adolescenți, cercetați după ce au agresat și umilit un minor. Au filmat totul și au postat imaginile pe rețelele de socializare #stiri #adolescenti

♬ original sound – portalsm – portalsm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.