Ultima actualizare: azi, 16:42
Locale

Trei minori din Satu Mare, acuzați că au intrat cu forța în casa unui bărbat, în toiul nopții, și l-au bătut

Judecătoria Carei a decis, în 24 iulie 2026, începerea procesului în cazul a trei adolescenți din județul Satu Mare, acuzați că ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat și l-ar fi agresat fizic. Cei trei minori sunt judecați pentru lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

Potrivit rechizitoriului, incidentul ar fi avut loc în dimineața zilei de 13 aprilie 2024, în jurul orei 04:00, într-o localitate din județul Satu Mare. Anchetatorii susțin că, pe fondul consumului de alcool, cei trei adolescenți ar fi intrat fără drept în locuința unui bărbat și l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței și a corpului.

Victima le-ar fi cerut în repetate rânduri să părăsească locuința, însă aceștia nu ar fi dat curs solicitării și ar fi plecat abia după agresiune. În urma incidentului, bărbatul a suferit leziuni care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal. În timpul urmăririi penale, cei trei minori au recunoscut faptele reținute de procurori.

Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Carei, iar în procedura de cameră preliminară instanța a verificat legalitatea rechizitoriului și a actelor de urmărire penală. Instanța a dispus începerea judecății celor trei minori pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

Un comentariu

  1. O intrebare Răspunde

    Luminați-mă ce s-a “cercetat” 2 ani când era clar ca lumina zilei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.