Fostul premier ungar Viktor Orban, care a pierdut alegerile parlamentare din aprilie în fața liderului partidului Tisza, Peter Magyar, va participa și în acest an la Școala de Vară de la Băile Tușnad, devenită deja o prezență tradițională pentru fostul lider Fidesz. Discursul său a fost, în mod constant, unul dintre momentele centrale ale evenimentului.
Potrivit organizatorilor, Orban își va susține discursul sâmbătă, 25 iulie, la ora 10:30.
În edițiile anterioare, Orban a abordat în discursurile sale teme de politică externă, chestiuni strategice și priorități guvernamentale, motiv pentru care evenimentul s-a bucurat mereu de o atenție sporită din partea publicului și a presei.
Organizatorii au precizat că participarea este condiționată de înregistrare prealabilă, înscrierile putând fi făcute până cel târziu la miezul nopții, pe 23 iulie, pe site-ul oficial. Măsura a fost introdusă pentru a asigura desfășurarea în siguranță a evenimentului, având în vedere interesul ridicat al publicului.

No copiii, cumpărați popcorn, bere, semințe că începe distracția! Acum să mai vedem cum reacționează statul român și noul PM maghiar. Nu că nu ar avea O.V. să circule prin Europa că doar cică suntem în Schengen dar zona asta mioritică nu încetează să ne surprindă. Adică este inventivă. Dacă ar fi ceva neamț, indiferent cine, sigur s-ar pune covorul roșu dar așa????? No fuga la magazin!😱😮😉
Datorită lui Orban și Ciolacu suntem acum în Schengen ! Cu Bolozsan&USR tindem spre Kiev?!
Corect. Imi place cand ungurii din Romania, care au primit cetatenia de la Orban, il denigreaza, dovedind calitatea lor de adevarati bozgori. Daca ar fi dupa noul guvern le-ar anula, dar cine stie…. Cand SUA si-a redeschis portile dupa covid si Biden a blocat calatoriile fara viza pt dublu cetatenii maghiari care nu s-au nascut pe teritoriul Ungariei, tot Orban a fost care a refacut posibila treaba multumita relatiei bune pe care o are cu Trump.