Ultima actualizare: azi, 21:35
Locale

Adrian Cozma, la Târgul din Deal de la Bârsău: „Voi continua să susțin redeschiderea târgurilor de animale”

Adrian Cozma a participat sâmbătă la cea de-a doua ediție a Târgului din Deal de la Bârsău de Sus, eveniment care a reunit crescători și iubitori de cai din județele Satu Mare și Maramureș.

El a subliniat importanța păstrării tradițiilor din mediul rural și a evidențiat rolul pe care l-au avut caii în viața satului românesc.

„Pentru noi, ardelenii, calul nu a fost niciodată doar un animal. A fost partenerul gospodarului, cel care a tras la plug pe dealurile unde utilajele nu puteau ajunge, a dus familia la târg și la biserică și a fost un simbol al hărniciei și al bunăstării”, a transmis Adrian Cozma.

Deputatul i-a felicitat pe primarul comunei Bârsău, Sofinel Ciurdaș, și pe organizatori pentru organizarea expoziției, apreciind că astfel de evenimente contribuie la păstrarea vie a tradițiilor satului românesc.

Totodată, Adrian Cozma a reiterat că susține redeschiderea târgurilor de animale, considerând că acestea reprezintă o tradiție care trebuie continuată.

„Târgul de țară este o tradiție românească pe care trebuie să o păstrăm și să o continuăm. Există soluții pentru organizarea lor cu respectarea normelor sanitar-veterinare, astfel încât crescătorii să își poată comercializa animalele, iar viața satului românesc să rămână vie”, a afirmat deputatul.

8 comentarii

  1. Kozmaring Răspunde

    O promisiune inca in plus, nici nu mai conteaza. Da-i tata, ca doar nu te doare sa promiti. Daca nu poti nici macar sa promiti, tare sarac trebuie sa fii.
    Doar o intrebare: unde punem pe lista, aceasta promisiune?

  2. c-block Răspunde

    Au fost cai, a fost mâncare, s-a tras în poze cu gagici și cu niscaiva fermieri de acolo, a exploatat faptul că băiatul Sofinel a fostului primar cu ștate vechi în PSD și în scaunul de primar s-a reinventat ca penelist. Curat-murdar. Și noi cu ce ne-am ales de aici? Absolut cu nimica.🤢 Sub atenta oblăduire bolovanistă nu mai e mult și ajungem ca și copiii austrieci. Ca să vadă o vacă merg la zoo. Nu vede omul ăsta că șeptelul țării dispare? Pe cine vrea să prostească? Apropo, cu prețul cu carburanți Adi cum mai stăm???? Vezi că tocmai pe fermierii tăi pe care zici că îi susții exact pe ei îi arde cel mai mult! Consider că sindrofia asta a fost risipă, reclamă politică pe bani publici.

  3. SIMA Răspunde

    Cine dracu se mai uita in gura la gargaragiul asta de doi lei.

  4. Petresti Răspunde

    Este foarte nefrumos ca domnul deputat nu a venit la Petresti la festivalul svabesc. Este frica la el ca va sta strudelul ingat. Noi nu suntem cetateni din judetul Szatmar? Nu patea nimic daca venea. Si si la noi au fost cai.

  5. Satmarean 1 Răspunde

    Pe CG nu la luat cu el? Si el merge pri targuri🤣. Care pe care se copiaza?

  6. ionut Răspunde

    şasă cai frumoşi!;))))))

  7. Moromete Răspunde

    Bravo, felicitari! Ceva profit? Toti stati la APIA si intindeti mana. Agricultura de iobag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.