COD ROȘU de caniculă în județul Satu Mare! Recomandările pompierilor pentru populație. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare informează cetățenii că, potrivit avertizării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 02 august, ora 10:00 – 03 august, ora 10:00, județul Satu Mare se va afla sub Cod Roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat.
În perioada menționată sunt prognozate temperaturi maxime de 37–38°C, iar pe timpul nopții se vor înregistra temperaturi tropicale, care nu vor coborî sub 20°C. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic.
Pentru prevenirea incidentelor cauzate de temperaturile extreme, ISU Satu Mare recomandă populației:
– evitați deplasările și activitățile fizice intense în intervalul orar 11:00–18:00;
– consumați suficiente lichide și evitați băuturile alcoolice sau cu un conținut ridicat de cofeină;
– purtați haine lejere, de culoare deschisă, și protejați-vă capul de razele soarelui;
– nu lăsați copii, persoane vârstnice sau animale de companie în autoturisme parcate, nici măcar pentru perioade scurte de timp;
– acordați o atenție deosebită persoanelor vulnerabile și oferiți sprijin celor care au nevoie;
– utilizați focul deschis cu maximă responsabilitate, deoarece temperaturile ridicate și vegetația uscată favorizează izbucnirea incendiilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare monitorizează permanent evoluția situației și este pregătit să intervină pentru gestionarea oricăror situații de urgență.
