Ultima actualizare: azi, 16:25
Locale

FOTO/VIDEO. Drumeție cu frații Ușeriu pe Cărările Oașului. Via Transilvanica, drumul care unește, mai aproape de Țara Oașului: ,,Să scriem istoria acum”

Duminică, 30 august 2026, a doua zi a evenimentului „Cărările Oașului – Trail&Run” a adus în prim-plan momentul cel mai așteptat al weekendului: drumeția alături de frații Alin și Tibi Ușeriu, fondatorii Via Transilvanica, desfășurată pe traseul Via Oaș din zona Luna-Șes, la Negrești-Oaș. Evenimentul, organizat de Asociația Patrimoniul Țării Oașului la Lunaventura Parc, a reunit sportivi, familii și iubitori de drumeție într-un traseu care ar putea deveni, în timp, parte din marea rută Via Transilvanica.

Via Transilvanica, mai aproape de Țara Oașului

Tibi Ușeriu a vorbit despre bucuria de a vedea deja o primă bornă a Via Transilvanica instalată în Țara Oașului și despre speranța ca acest segment să se unească, la un moment dat, cu traseul principal al Viei Transilvanica.

,,Mă bucur foarte mult că există și prima bornă de pe Via Transilvanica și noi sperăm foarte mult să nu se termine aici. Mă gândesc că, la un moment dat, pe cărarea pe care mergem astăzi va fi Via Transilvanica și, bineînțeles, acest traseu se va uni cu Via Transilvanica principală pentru că ar fi păcat ca zone atât de frumoase din România să nu apară pe această comunitate a Viei Transilvanica”, a spus Tibi Ușeriu.

Privind spre oamenii adunați pentru drumeție, Tibi Ușeriu a precizat că nu crede că lipsa de interes va fi o problemă pentru un astfel de traseu și i-a îndemnat pe toți cei care vor avea ocazia să meargă pe el, să o facă.

,,Lucrurile bune au nevoie de timp, pentru că degeaba construim o cărare dacă nu va merge nimeni pe ea. Deci dacă va exista această cărare, mergeți pe ea, pentru că o să descoperiți o țară puțin diferită decât o știți”, a mai transmis Tibi Ușeriu.

,,Să scriem istoria acum”

Alin Ușeriu a mers mai departe cu ideea, imaginând o extindere a Viei Transilvanica dinspre Țara Oașului către Maramureșul istoric și către alte zone ale țării. El a insistat asupra faptului că miza reală a proiectului nu este neapărat un traseu turistic de lungă distanță, ci ideea de drum care unește oameni și comunități.

,,Aș vrea să existe Via Transilvanica și din Țara Oașului, să meargă și prin Maramureșul istoric, să te poți duce și prin Valea Jiului la Coloana Infinitului a lui Brâncuși, de exemplu, sau să treci în Curtea de Argeș. Deci trebuie să profităm de faptul că este un proiect despre care s-a auzit la nivel mondial. Și nu faptul că este un traseu turistic de lungă distanță este cel mai important lucru, ci că este drumul care unește, iar drumul care unește trebuie să fie exact lucrul pe care trebuie noi să-l facem. Să facem un drum pe care să nu ne pierdem”, a spus Alin Ușeriu.

El a menționat că își dorește ca bornele Via Transilvanica din zonă să fie finanțate chiar de comunitate, nu de administrație, și a precizat că aproximativ 26 de borne sunt deja construite pentru Țara Oașului. Montarea lor este estimată pentru 2027, în funcție de resursele strânse până atunci. El a adus în discuție și ospitalitatea din Țara Oașului ca pe una dintre valorile esențiale ale proiectului, amintind că în România mesele bogate și primirea caldă nu lipsesc niciodată.

,,Eu acest proiect vreau să îl finanțăm noi, administrația are drumurile, are ce să facă, dar bornele vreau să fie ale noastre. Cred că 26 de borne sunt deja construite pentru Țara Oașului, mi-ar face mare plăcere să fie aici cumpărate, să meargă oamenii după pietrele noastre. Probabil vom monta bornele astea în 2027 dacă ne ajută Dumnezeu și strângem banii, dar până atunci mai avem de lucru. Tocmai de aceea, noi am venit aici să mergem pe Cărările Oașului, dar mi-ar face mare plăcere ca la un moment dat să mergem pe Via Transilvanica. Deci hai să scriem istoria acum, simplu, cu niște bolovani”, a mai spus Alin Ușeriu.

Traseul de duminică

Drumeția de duminică a avut o dificultate accesibilă, potrivită pentru un public larg: aproximativ 6,5 kilometri, cu o diferență de nivel de circa 200 de metri, pe segmentul din Via Oaș aflat în zona Luna-Șes, exact porțiunea care ar urma să fie integrată în viitor în Via Transilvanica.

Weekend cu sport, natură și tradiție

Cele două zile de eveniment au combinat competiția sportivă montană, Semimaraton, Cross, Junior Cross și cursa Kinder/Family, cu momente de gastronomie locală, muzică și tradiții specifice Țării Oașului. Sâmbătă, sute de participanți au luat startul pe traseele din jurul Luna-Șes, iar seara s-a încheiat cu un program artistic dedicat identității locale. Duminică, accentul s-a mutat pe drumeție, poveste și comunitate, cu drumeția alături de frații Ușeriu drept punct culminant, urmată de o degustare gastronomică și de socializare.

Prima ediție a „Cărările Oașului – Trail&Run” își propune să devină un eveniment anual, care să apropie tot mai mulți oameni de natura, patrimoniul și comunitățile din Țara Oașului.

@portalsm

Drumeție cu sute de persoane pe via Oaș, viitoare via Transilvanica! #satumare #oas #viatransilvanica #stiri #szatmar

♬ original sound – portalsm


CITEȘTE ȘI:

Un comentariu

  1. Zamfira Bodon Răspunde

    As dori sa fac parte din grup
    Mai greu pt mine este faptul ca nu coduc,sunt pieton(61 ani),locuiesc în Ardud dar iubesc mult natura și mersul pe jos…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.