Ultima actualizare: azi, 18:07
Locale

S-a stins din viață dr. Dragoș Mircea, medic primar obstetrică-ginecologie. Mesajul transmis de Spitalul Județean Satu Mare

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a anunțat, sâmbătă, 29 august, trecerea în neființă a doctorului Dragoș Mircea, medic primar obstetrică-ginecologie și fost coleg al instituției.

În mesajul transmis de spital, dr. Dragoș Mircea este descris ca un profesionist desăvârșit și un om de o aleasă omenie. „Mircea”, așa cum îi spuneau cei apropiați, a fost un coleg de excepție, un bun profesionist care a lăsat în urmă nu doar o carieră remarcabilă, ci și amintirea unui om cald și empatic, iubitor de oameni și de frumos.

„Zbor lin în lumină, drag coleg Dr. Dragoș Mircea, acolo «unde nu este durere, nici întristare, nici suspin», acolo unde sufletul tău luminos va continua să inspire și să mângâie pe mulți dintre cei care te-am cunoscut”, se arată în mesajul de rămas bun transmis de conducerea spitalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.