Doliu în lumea folclorului sătmărean. Maria Petca Poptean, cunoscută drept „Privighetoarea Oașului”, a murit la vârsta de 72 de ani. Îndrăgita interpretă a fost una dintre vocile reprezentative ale Țării Oașului și un important promotor al tradițiilor locale.
Originară din Târșolț, Maria Petca Poptean s-a născut în 2 ianuarie 1954 și și-a dedicat o mare parte din viață cântecului popular oșenesc. Primul contact cu scena l-a avut în anul 1970, iar de-a lungul unei cariere de peste cinci decenii a dus muzica și tradițiile din Țara Oașului pe scene din țară și din străinătate.
A activat în cadrul Ansamblului „Oașul” din Negrești-Oaș, ca solistă vocală, dansatoare și membră a grupului de țâpuritoare, colaborând de-a lungul anilor cu numeroase instituții și ansambluri culturale. Maria Petca Poptean a fost apreciată nu doar pentru vocea sa inconfundabilă, ci și pentru implicarea în păstrarea și promovarea portului, cântecului și tradițiilor oșenești.
În anul 2019 a fost lansată și cartea-document „Maria Petca Poptean – Privighetoarea Oașului”, dedicată vieții și activității sale artistice, volum care surprinde peste 45 de ani petrecuți în slujba folclorului oșenesc.
Prin dispariția Mariei Petca Poptean, folclorul sătmărean pierde una dintre vocile sale emblematice, iar Țara Oașului unul dintre cei mai cunoscuți ambasadori ai tradițiilor sale.
