Ultima actualizare: azi, 17:38
Locale

Deputatul Adrian Cozma: „Prețurile facturilor scad, nu cu sloganuri, ci cu investiții corecte”

Deputatul Adrian Cozma a transmis un mesaj prin care anunță lansarea a două noi programe de finanțare destinate instituțiilor publice, menite să reducă facturile la energie prin investiții în surse regenerabile.

Potrivit deputatului, primăriile și consiliile județene, spitalele publice, universitățile de stat, centrele sociale și alte instituții publice au posibilitatea de a-și diminua facturile la energie prin investiții din fonduri nerambursabile pentru panouri fotovoltaice, sisteme de stocare sau pompe de căldură.

„Prețurile facturilor scad, nu cu sloganuri, ci cu investiții corecte”, a transmis Adrian Cozma.

Mesajul transmis de Adrian Cozma:

Primăriile și consiliile județene, spitalele publice, universitățile de stat, centrele sociale și alte instituții publice au oportunitatea de a-și diminua facturile cu energia consumată, prin investiții din fonduri nerambursabile pentru panouri fotovoltaice, sisteme de stocare sau pompe de căldură.

Guvernul Bolojan a semnat astăzi ordinele pentru demararea a două programe din Fondul pentru Modernizare, cu o valoare totală de 650 de milioane de euro. 500 de milioane sunt destinate investițiilor noi, iar 150 de milioane sunt pentru instituțiile care au deja instalații de producere a energiei din surse regenerabile, în scopul instalării de sisteme de stocare.

Finanțarea acoperă până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita a 10 milioane de euro pentru fiecare beneficiar.

Îi îndemn pe toți beneficiarii eligibili din județul Satu Mare să depună cereri la AFIR, începând de vineri, 11 septembrie. Personal le voi prezenta această oportunitate financiară primarilor din județul meu și altor conducători de instituții, astfel încât costurile publice să scadă, iar banii economisiți să meargă către alte nevoi ale comunității.

Apelul de proiecte se încheie în 6 noiembrie 2026 sau la momentul epuizării bugetului. Evaluarea proiectelor se va desfășura în perioada 9 noiembrie 2026 – 12 februarie 2027, iar investițiile trebuie finalizate și puse în funcțiune până la 31 decembrie 2029.

3 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Și acum hai să ne uităm la ultimele facturi, la prețul la kilowatt si la restul! 🤣🤣🤣🤣🤣 Glumetz băiatul. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Cam asa pățești când trăiești într-o lume paralelă, ruptă de realitate.

  2. European cu papion Răspunde

    Tovarășu’ Cozma,
    Facturile scad prin următoarele două metode:
    1. Scăderea taxelor.
    2. Combaterea cartelurilor (firme concurente, dar care se înțeleg să vândă toate la un preț ridicat). Pentru asta există Consiliul Concurenței.
    P.S. Ceea ce fac Cozma ș Govora nu se numește altceva decât gargară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.