Ultima actualizare: azi, 16:06
Locale

Medicul sătmărean Iulian Pfau Sălăgeanu, de Ziua Mondială a Inimii: „Măcar 30 de minute de mișcare pe zi!”

Cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii, marcată pe 29 septembrie, medicul sătmărean Iulian Pfau Sălăgeanu transmite un mesaj despre prevenție și obezitate și atrage atenția asupra datelor îngrijorătoare privind bolile cardiovasculare la nivel mondial și în România.

Conform datelor actualizate ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale Federației Mondiale a Inimii (WHF), aproximativ 20 de milioane de persoane mor anual din cauza bolilor cardiovasculare. Ele reprezintă circa 32% din totalul deceselor la nivel global.

Raportul Mondial al Inimii 2025 (World Heart Report 2025) plasează pentru prima dată obezitatea în centrul analizei globale a riscului cardiovascular. Concluziile sunt îngrijorătoare: obezitatea nu mai poate fi privită doar ca un simplu factor de risc modificabil sau ca o alegere de stil de viață. Ea este o boală cronică recidivantă, care alimentează direct hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă și ateroscleroza.

Un indice de masă corporală (IMC) ridicat provoacă 3,7 milioane de decese pe an și reprezintă principalul factor determinant al deceselor cauzate de bolile cardiovasculare. Astfel, 10% din decesele globale cauzate de aceste boli sunt atribuite IMC-ului ridicat.

Vestea bună, spune medicul sătmărean, este că majoritatea bolilor cardiovasculare, până la 80%, pot fi prevenite prin intervenții timpurii asupra factorilor de risc comportamentali și de mediu.

Mesajul transmis de Iulian Pfau Sălăgeanu:

Conform datelor actualizate ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și WHF, aproximativ 20 de milioane de persoane mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, reprezentând cca. 32% din totalul deceselor globale.

Raportul Mondial al Inimii 2025 (World Heart Report 2025) plasează pentru prima dată obezitatea în centrul analizei globale a riscului cardiovascular.

Concluziile sunt îngrijorătoare: obezitatea nu mai poate fi privită doar ca un simplu factor de risc modificabil sau o alegere de stil de viață, ci ca o boală cronică recidivantă care alimentează direct hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă și ateroscleroza.

IMC (Indicele de masă corporală) ridicat provoacă 3,7 milioane decese/an, fiind principalul factor determinant al deceselor cauzate de boli cardiovasculare – 10 % din decesele globale cauzate de bolile cardiovasculare sunt atribuite IMC-ului ridicat.

Generația viitoare este în pericol- copiii care trăiesc cu un IMC ridicat au un risc cu 40% mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare la vârsta maturității.

România, printre cele mai afectate țări din Uniunea Europeană: 1 din 2 români moare din cauza bolilor cardiovasculare.

Majoritatea bolilor cardiovasculare (până la 80%) pot fi prevenite prin intervenții timpurii asupra factorilor de risc comportamentali și de mediu: consumul de tutun, alimentația bogată în sare, zahăr și grăsimi trans, sedentarismul, consumul dăunător de alcool și poluarea aerului.

Federației Mondiale a Inimii (WHF) precizează că este nevoie de un efort conjugat prin trei axe prioritare:

  • Prevenției și depistare timpurie în medicina primară
  • Combaterea mediului obezogen – susținerea măsurilor de sănătate publică promovate de WHF, de la reglementarea publicității la alimente ultra-procesate destinate minorilor, până la extinderea infrastructurilor urbane destinate activității fizice.
  • Echitate și incluziune în sănătate – asigurarea accesului universal la diagnostic, investigații paraclinice și terapii moderne pentru toți pacienții, indiferent de regiune sau venituri.

 

4 comentarii

  1. 😱 Răspunde

    Că așa spune medicina muncii ? 🤒

    • Aha Răspunde

      Nu, asa spune rautatea care zace in unii…
      Dupa logica ta, un politist de la economic nu intervine daca aude ca striga dupa ajutor una care ticmai e violata in boscheti?
      Sau medicul asta crezi ca ar trece mai departe daca tu ai fi picat in strada cu un infarct si ar fi acolo? Cum ar fi sa-ti zica: omule, eu as putea sa sar reoede sa te stabilizez da ai zis ca-s de la medicina muncii, asa ca nu ma bag?
      Tu crezi ca sunt facultati separate de cardiologie sau medicina muncii? Nu-i invata tot ce trebuie intai si apoi isi aleg specializarile?

      • 😱 Răspunde

        Aha. Și încă ce? Ca și în cazul oamenilor picați lat lângă spital aproape de poartă și nimeni nu se atinge de ei până nu suni la 112? Hai las-o că măcăne. Au fost și cazuri, nu una relatate în presă. Dar speranța moare ultima. Sunt lămurit de medicii care se autopromovează singur.

        • Aha Răspunde

          Unde ai ajuns cu argumentele… Medicul asta vorbeste despre una, tu o dai in cazutii de langa spital de nustiu cand si in autopromovare. Mai vezi ca au fost si prin tara, incendiul de la maternitate, doctoritele asasine, ia-o asa in urma pana la Ceausescu.
          Da cand vei fi bolnav, du-te ma la vraci si tamaduitoare nu la medici, ca esti lamurit de ei! Te tine? Sau cand ti-e viata in joc e bun si medicul numai sa scapi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.