Panică în județul Satu Mare. Un bărbat din localitatea Vama a transportat, cu propriul moped, un proiectil exploziv găsit la un șantier din localitate, până la sediul primăriei, de unde a fost sesizată ulterior poliția.
Ce spune poliția:
La data de 31 august, în jurul orei 11:50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către un bărbat de 64 de ani, din localitatea Vama, cu privire la faptul că, în timp ce se efectuau lucrări de modernizare a trotuarelor din localitate, a fost găsit un proiectil exploziv.
Ulterior, bărbatul ar fi transportat proiectilul cu un moped până la sediul primăriei din aceeași localitate. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, împreună cu pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare.
Echipele de intervenție au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un proiectil exploziv, care a fost ridicat și transportat în vederea distrugerii în condiții de siguranță.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.

Bine că nu ati postat imaginea unei bombe nucleare, inteligenților. Este un proiectil de la aruncator de grenade….
Ba, degeaba tii cu vicele ala, ca sunteti apropiati sau poate doar il repecti si de aceea ii tii partea, dar… a facut-o groasa rau! Da rau!
Indiferent ce proiectil e, e clar ca habar n-avea nici in ce conditii poate bubui, nici ce daune poate face, da macar la aspectele si implicatiile juridice se putea gandi putin ca nu e betivul satului, e viceprimar totusi…
Da in tara in care unii se opresc la ursi ca la cutu-cutu, te mai miri ca apare una care scoate de capul ei drona din valuri si o pune pe plaja intre sute de oameni sub cosmelia salvamarului, apare unul care mai e si vice si care ia proiectilul intr-o mana si il plimba cu troscoleta prin centrul comunei printre oameni!
Vai si amar de ea educatie si discernamant! Si astia ori voteaza, ori mai rau, sunt chiar ei cei votati!
Să-ți zic eu ce făceam. Găsit obiect suspect, opresc lucrările pe șantier, oamenii se retrag și sun polițistul din comună sau mai bine direct la 112. E așa simplu. Și nu mișc până nu apar și vedem apoi. Știe și vicele sigur că prin lege ei sunt responsabili de multe lucruri și nu cred că nu a încălțat ceva amendă de la DSV, mediu, ISU pe considerentul ăsta ca reprezentant al autorității locale. Mai ales dacă și primarul “este pe teren” sau “în delegație”. Oșan prost, degeaba e vice. Nu are rost să încerci să-l înțelegi. Un inconștient. Și dacă bubuia dacă era așa haihui cu chestia aia în mână în trafic? Merită dosarul penal, poate se trezește din …… cu ocazia asta. Poate, poate nici acum. De aia tot scriu de o vreme că “Oașul mare, țară veche, plin de proști de n-au pereche.” Uite dovada! Vrei una mai bună? Nu cred. 😭 Citești știrea și pur și simplu rămâi siderat, fără replică. Eu în locul primarului l-aș schimba cu altul la proxima ședință.
De fapt e un supozitor ce si-l baga in partea dorsala redusul ce a scris articolul. Ciat gipiti te ajuta daca esti inapt si nu stii cum arata un proiectil.
Legea e lege bai omule, ce o dai in supozitor, daca era copilul tau pe strada si trecea viteazul ala cu mobra pe post de drona pe langa el, mai lasai asa de la tine? Si o grenada daca bubuie omoara cativa pe langa ea d’apoi supozitorul ala…
Si daca te plimbi cu un cartus de vanatoare la rate, de ala cu alice la tine si ti-l.gasesc asupra ta, e dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor si munitiei d’ apoi cu un proiectil degradat vechi de 75 de ani la care nu poti tu ca vice estima cat e de degradat si cat de mare e riscul sa se autodetoneze daca-l scuturi cu mobra!
Adica ala care a scris articolul e redus si inapt ca proiectilul e asa, micutel si nu se pune numai daca e bomba atomica, da vicele e OK, e sanatos la cap, are discernamant, stie ce face, nu e redus si inapt, nu?
👍Ai perfectă drepate. Dar ca să priceapă asta și celălalt ar presupune ca să fie capabil să gândească pe cât se poate logic. Aici e buba mare!😱😭Dar am citit că azi au mai găsit un obuz de ăsta. Și ca să vezi până azi a învățat vicele ce e de făcut. Deci nu e total nerecuperabil băiatul. Dar bine că nu a bubuit cât s-a plimbat cu mopedul jucăria aia că era urâtă treaba atunci. Urâtă rău.