Sute de locuri scoase la concurs. Jandarmeria Satu Mare a început recrutările. Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare anunță începerea recrutărilor pentru sesiunea de admitere septembrie–decembrie 2026 la școlile militare de subofițeri ale Jandarmeriei Române. În total, sunt disponibile 850 de locuri pentru cei care își doresc o carieră în sistem.
Câte locuri sunt disponibile
Pentru această sesiune de admitere sunt scoase la concurs 850 de locuri, repartizate între cele două școli militare de subofițeri ale Jandarmeriei Române:
- 450 de locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Drăgășani;
- 400 de locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.
Cum se face înscrierea
Candidații se pot înscrie până în data de 4 octombrie 2026, ora 23:55. Procedura începe online, prin Hub-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne, unde este disponibil anunțul complet privind admiterea.
Documentele necesare pentru constituirea dosarului de recrutare trebuie depuse până în 21 octombrie 2026. Candidații trebuie apoi să parcurgă probele prevăzute în calendarul de admitere.
Calendarul admiterii
- 4 octombrie 2026, ora 23:55 – termen-limită pentru înscriere;
- până în 21 octombrie 2026 – depunerea documentelor;
- 28 octombrie – 4 noiembrie 2026 – proba de evaluare a performanței fizice;
- 7 noiembrie 2026 – proba scrisă de verificare a cunoștințelor;
- 11 noiembrie – 11 decembrie 2026 – examinarea medicală.
Înscrierea se face prin Hub-ul de servicii al M.A.I., la secțiunea dedicată admiterii în instituțiile de învățământ.
Pentru informații suplimentare, candidații din județul Satu Mare pot contacta Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, la numărul de telefon 0261 769 760, interior 24535.
