Ultima actualizare: azi, 16:55
Locale

VIDEO. Așa se fură pădurea! Stejari de peste 100 de ani, tăiați ilegal într-o pădure din Satu Mare. Prejudiciu uriaș!

Așa se fură pădurea! Garda Forestieră Națională a descoperit, în urma controalelor efectuate într-o pădure din localitatea Hodod, județul Satu Mare, un caz de tăiere ilegală de arbori, într-o zonă cu stejari de peste 100 de ani.

Potrivit inspectorului general al Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, în zona respectivă fuseseră autorizate pentru tăiere aproape 1.000 de exemplare. În urma controalelor, inspectorii au identificat însă încă 500 de cioate în plus față de autorizație, ceea ce înseamnă un volum suplimentar de 950 de metri cubi de lemn, cu aproximativ 70% peste volumul aprobat.

Oficialul a atras atenția și asupra metodei prin care astfel de fapte pot fi mascate: marcarea arborilor tăiați legal se face printr-o amprentă aplicată pe lemn, o metodă pe care Gârbacea o descrie drept „arhaică” și ușor de falsificat.

„De o simplă amprentă pe lemn poate depinde dacă un arbore pare tăiat legal sau furat și încă folosim o metodă arhaică, ce poate fi foarte ușor falsificată. Suntem în Hodod, județul Satu Mare, într-o pădure cu stejari de peste 100 de ani. Aici erau autorizați pentru tăiere aproape o mie de arbori, iar inspectorii Gărzii Forestiere au identificat încă 500 de cioate în plus. Ca volum vorbim despre 950 de metri cubi în plus. Aproximativ 70% peste volumul autorizat. Prejudiciul estimat este de aproape 80.000 de euro, iar controalele continuă și au fost făcute mai multe sesizări penale”, a transmis George Gârbacea.

@portalsm

Așa se fură pădurea! Stejari de peste 100 de ani, tăiați ilegal într-o pădure din Satu Mare. Prejudiciu uriaș! #padure #furt #taiati #stejari VIDEO: George Gârbacea, inspector general Garda Forestieră Națională

♬ sunet original – portalsm – portalsm

5 comentarii

  1. Fier vechi Răspunde

    Ai de plm, bine ca dupa 10 ani de stat in fotoliu sau plictisit baietii si au iesit in aer si uite ce au descoperit de la garda forestiera retardata :))

    • Fier vechi Răspunde

      * Ai de plm, bine ca dupa 10 ani de stat in fotoliu sau plictisit baietii si au iesit in aer si uite ce au descoperit de la garda forestiera retardata ca lipseste padurea :)) *

  2. Erzsike Răspunde

    No apoi sa marga de la sai pana in Borlești sa vada cate lemne lipsesc si cate bar si amante traiesc pe lemne furate

  3. De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

    No te! Merge baba pe stradă și aude poc. Merge mai departe, iar aude poc. A treia oară se întoarxe si exclamă – no uira-te nu pe mine mă bate! No cam asa îs și ăstia. S-au trezit de dimineață dar deja era seara.🥴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.