Ultima actualizare: azi, 12:43
Locale

FOTO. Autostrada Transilvania, văzută de la înălțime. Cum arată unul dintre cele mai noi tronsoane

Imagini surprinse din avion arată cum se vede de la înălțime tronsonul de autostradă dintre Poarta Sălajului și Zimbor, deschis circulației în luna august. Cei 12,24 kilometri fac parte din Autostrada Transilvania și oferă acum o perspectivă clară asupra traseului, viaductelor și lucrărilor ample realizate în zonă.

Imaginile au fost publicate de Asociația Pro Infrastructură, după ce reprezentanții organizației au filmat mai multe loturi aflate în execuție pe Autostrada Transilvania și au lăsat camera pornită și deasupra tronsonului Poarta Sălajului – Zimbor.

Tronsonul are o lungime de 12,24 kilometri și a fost deschis circulației în 11 august 2026, fiind primul sector de autostradă inaugurat în România în acest an.

Filmarea surprinde șoseaua care traversează zone de deal și pădure, dar și lucrările ample de consolidare executate de-a lungul traseului.

Critici pentru soluția aleasă la dealul Zimbor

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au atras atenția în special asupra intervenției realizate în zona dealului Zimbor.

„Doar pentru cunoscători și pasionați: cu avionul pe A3 Poarta-Zimbor. Vă lăsăm să vă delectați cu peisajele și betoanele”, au transmis reprezentanții asociației.

Aceștia critică însă soluția tehnică aleasă în zonă, unde versantul a fost amenajat cu mai multe trepte de stabilizare.

„În loc de un tunel sau măcar o polată ori alegerea unui alt aliniament ne-am trezit cu o abominație de debleu pe 15 berme”, a transmis Asociația Pro Infrastructură.

Organizația ridică și semne de întrebare privind întreținerea pe termen lung a drenurilor și rigolelor de pe versant și speră ca vegetația să contribuie la stabilizarea terenului.

42 de kilometri de autostradă, posibil din decembrie

Asociația Pro Infrastructură susține că există în continuare șanse mari ca lucrările la devierile din zona Topa Mică și Nădășelu, executate de constructorul turc Ozaltin, să fie finalizate în luna decembrie.

Dacă termenul va fi respectat, șoferii ar putea circula neîntrerupt pe aproximativ 42 de kilometri de autostradă între Poarta Sălajului și Nădășelu, iar de acolo mai departe pe A3 spre Târgu Mureș.

Tronsonul Poarta Sălajului – Zimbor reprezintă astfel o nouă piesă importantă în completarea Autostrăzii Transilvania, iar imaginile aeriene publicate acum arată pentru prima dată în detaliu cum arată traseul după deschiderea circulației.

Sursa: Ziua de Cluj
Sursa imaginilor: Asociația Pro Infrastructură.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.