Ultima actualizare: azi, 18:19
Locale

Vitrină de 20 de metri, 16 case de marcat și galerie comercială la noul Kaufland din Satu Mare. Programul, reducerile și serviciile din magazin

Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide cel de-al treilea magazin din Satu Mare. Prin această investiție, compania creează 75 de noi locuri de muncă. Situat pe bulevardul Lucian Blaga nr.51, noul Kaufland este construit pe o suprafață totală de peste 5.300 mp, cu un spațiu de vânzare de aproape 3.000 mp.

Hipermarketul va fi deschis pentru public începând de joi, 8 octombrie, și va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00-22:30 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00-22:00 duminica.

Deschiderea noului magazin vine și cu beneficii dedicate clienților Kaufland Card XTRA. În perioada 8-14 octombrie, clienții care folosesc K-Scan la cumpărături vor primi în aplicația Kaufland Card XTRA un cupon de reducere de 5%. Acesta poate fi utilizat o singură dată, în perioada 16-22 octombrie, pentru un coș de cumpărături de până la 1.000 de lei, exclusiv în noul magazin Kaufland din Satu Mare.

Cu ocazia inaugurării, clienții noului Kaufland Satu Mare sunt așteptați cu promoții speciale, la alimente și produse non-alimentare, precum și 25% reducere la toată gama de baterii și acumulatori cu tensiune mai mică de 9V, în limita stocului disponibil.

Printre produsele incluse în ofertă se numără: pui grill Vreau din România la pungă la 10,99 lei/kg, preț redus de la 13,89 le/kg; cafea măcinată Julius Meinl Vienna Jubilaum 500g, la 44,99 lei/bucată, preț redus de la 64,99 lei/bucată, lapte Vreau din România 3,5% grăsime 1,8 L la 9,99 lei/bucata, preț redus de la 13,99 lei/bucata, ceafă de porc fără os la 17,99 lei/kg, preț redus de la 28,99 lei/kg, banane la 4,69 lei/kg, preț redus de la 6,99 lei/kg, aspirator fără fir Rowenta la 299 lei/bucată, preț redus de la 599 lei/bucată.

Hipermarketul oferă o varietate de produse pentru toate gusturile și dispune de raion de legume și fructe proaspete, vitrină cu servire asistată cu o lungime de 20 de metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Oferta este completată de produse din regiune, care aduc la raft gusturi familiare clienților: mezeluri de la ADIACOS și Carmangeria Emily, lactate de la Primalact, produse de panificație de la Mircea Blaga și R&B Baia Sprie, precum și prăjituri La Casa.

La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu un meniu variat de preparate gustoase, gata de savurat: pui rotisat (condimentat sau cu usturoi), pulpe și aripioare de pui rotisate, crispy de pui, nuggets, cartofi prăjiți, mici, ceafă de porc, cârnați cabanos, csabai și Thuringer, precum și băuturi răcoritoare și diverse sosuri.

Pentru a asigura o experiență de cumpărături modernă și rapidă, noul Kaufland este echipat cu 16 case de marcat, dintre care 6 convenționale și 10 case express, de tip self-checkout. Totodată, clienții pot utiliza serviciul K-Scan, care le permite să scaneze produsele pe măsură ce le adaugă în coș, urmând să finalizeze plata la casele de marcat de la ieșire.

Noua locație dispune de 243 de locuri de parcare, dintre care 10 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, 10 sunt rezervate părinților, iar 3 sunt echipate cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Pentru cei care aleg transportul alternativ, sunt disponibile și 20 de locuri special amenajate pentru biciclete.

Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială proprie, care oferă acces la o varietate de magazine și servicii, precum farmacia Dr.Max, Inmedio (tutun, loto, ziare), Sensa (înghețată, dulciuri, cafea, patiserie, pizza, sandvișuri), iar la punctul Grill sunt disponibile automate de cafea Dallmayr și Nestlé. În plus, sunt disponibile lockere Sameday, DPD, FanBox și GLS pentru ridicarea coletelor, un ATM BRD și două stații de plată SelfPay și Kaseria.

Cu ocazia deschiderii, locuitorii din Satu Mare sunt invitați să descopere produsele din cadrul târgului producătorilor locali, organizat în parcarea magazinului, în perioada 7-11 octombrie, între orele 10:00 și 20:00.

Totodată, noul magazin Kaufland din Satu Mare integrează sisteme de colectare separată, precum:

  • În interiorul magazinului, clienții vor găsi un automat de reciclare, de tip self-service, prevăzut cu 4 guri de colectare, unde pot recicla ambalaje din PET, sticlă și metal (cu volum de până la 3 litri), iar garanția de 0,50 RON va fi restituită doar pentru ambalajele cu simbolul „Ambalaj cu garanție” tipărit pe etichetă.
  • În zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 30% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Aceștia pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

default

4 comentarii

  1. Luci Răspunde

    Asta da! Altceva! Acum nu mai merg la celalalte doua Kauflanduri aflate la sub 5 minute de mers fata de asta. Sper sa mai faca inca un Kaufland la intrare in Micro 17, eventual unul si la iesire din Micro 17. Si vreo doua Lidl intre.

    • Baba Vanga Răspunde

      Ma, da standuri de taxi prin tot orasul ai vazut? Bemzinarii apropiate ai vazut? Bisericile cam ce distanta au intre ele? Dar scoli la doi pasi una de alta sunt sau nu? Cabinete stomatologice tot la 2 blocuri distanta ai vazut?
      Ce treaba ai tu ca un provat deschide inca un supermarket? Ai actiuni si te temi ca pierzi? Crezi ca aia au intrat in bussines ieri, nu fac o analiza de piata inainte?
      Ma de ce moare romanul care n-are de lucru, de grija altuia!

  2. Șase cai frumoși Răspunde

    🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.