Ultima actualizare: azi, 15:53
Locale

Beat criță la volan în plină zi, în județul Satu Mare. Oprit de polițiști și dus direct în arest

Beat criță la volan în plină zi, în județul Satu Mare. Șoferul, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a fost oprit de polițiști și dus direct în arest.

Ce spune poliția:

La data de 31 octombrie, în jurul orei 15:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Carei, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Pădurii, din localitatea Foieni au oprit un autoturism, condus de către un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat faptul că acesta avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

Rezultatul analizelor toxicologice efectuate asupra celor două mostre biologice prelevate au indicat concentrații de 2,73 g/l respectiv 2,60 g/l alcool pur în sânge.

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.