Baia Mare găzduiește sâmbătă, 7 noiembrie 2026, a opta ediție TEDxBaiaMare, un eveniment care reunește într-o singură zi vorbitori din domenii diferite, cu scopul de a încuraja învățarea și inspirația. Ediția din acest an se numește „On Thin Ice“, iar tema nu a fost aleasă pentru efect dramatic, ci pentru că „e adevărată”.
Organizatorii descriu o lume în care certitudinile s-au subțiat: tehnologia schimbă regulile mai repede decât reușim să le înțelegem, piața muncii se reconfigurează, iar instituțiile în care aveam încredere sunt puse sub semnul întrebării. Relațiile, valorile și identitățile ne sunt puse la încercare în același timp.
Tocmai în acest context, spun organizatorii, apar oameni care ne schimbă percepția despre ce este posibil. Ei nu au așteptat să se întărească gheața pentru a porni la drum, ci au evaluat riscul cu luciditate, l-au asumat cu curaj și au făcut primul pas, apoi pe următorul.
„On Thin Ice nu este o temă despre supraviețuire. Este o temă despre alegeri”, transmit organizatorii.
Pe scenă vor urca, printre alții, jucătorul de tenis Horia Tecău, Părintele Irineu Bârle, călugăr greco-catolic, teolog și staret al Mănăstirii Prislop, jurnalista Paula Herlo, producătorul emisiunii „România, te iubesc!“, Alina Pătrăhău, fondator și președinte al Asociației Dăruiește Aripi, expertul în neuroștiințe Dragoș Cîrneci, precum și Albert Oprea, LEGO Artist și LEGO Ambassador România.
Lista completă a speakerilor anunțați:
- Horia Tecău, jucător de tenis;
- Părintele Irineu Bârle, călugăr greco-catolic, teolog și staret al Mănăstirii Prislop;
- Paula Herlo, jurnalist, producătorul emisiunii „România, te iubesc!“;
- Andrei Roșu, antreprenor social;
- Alina Pătrăhău, fondator și președinte al Asociației Dăruiește Aripi;
- Albert Oprea, LEGO Artist și LEGO Ambassador România;
- Stefania Magidson, fondator și CEO al Blue Heron Foundation;
- Dragoș Cîrneci, expert în neuroștiințe;
- Florin Cofar, dentist Dentcof și CEO Smilecloud;
- Șerban Copoț, artist și activist de mediu;
- Doina Vitu, artist plastic;
- Peter Barta, antreprenor și fondator XYVON;
- Miruna Ioani, fondatoarea proiectului „siblondelegandesc“;
- Monica Munteanu, talent manager;
- Andreea Raicu, fondator și director creativ al brandului Amalin by Andreea Raicu;
- Magor Csibi, Head of Leadership and Organizational Culture Practice la Trend Consult Group.
Evenimentul are loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026, între orele 09:00 și 19:00, la ATP Tech Center, de pe Bulevardul Regele Mihai I din Baia Mare.
Organizatorii anunță că biletele pentru TEDxBaiaMare 2026 „On Thin Ice“ (ediția a VIII-a) s-au epuizat, locurile fiind sold out.




