O scrisoare de recunoștință, trimisă după mulți ani de fiica unei foste asistente-șefe, i-a emoționat pe angajații Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Emese Tasnadi, fiica Martei Tasnadi, care a condus Secția de Ortopedie, le mulțumește fostelor colege ale mamei sale pentru felul în care au fost alături de ele în cele mai grele momente.
Reprezentanții spitalului spun că mesajul le amintește cât de importante sunt grija și omenia, mai ales atunci când oamenii trec prin încercări. „Pentru colegii noștri, este o confirmare că, dincolo de actul medical, contează la fel de mult empatia și sprijinul oferit pacienților și familiilor acestora“, au transmis reprezentanții unității medicale, care au mulțumit pentru cuvintele frumoase și pentru că autoarea a ales să împărtășească această amintire.
În scrisoare, Emese Tasnadi își amintește că, în ultimele zile ale vieții mamei sale, colegii acesteia au stat pe rând lângă ea, ca să nu fie singură, atunci când ea nu putea fi prezentă. Tot ei au fost cei care au sunat-o când mama sa a murit, iar la sosirea la spital au însoțit-o la Reanimare și i-au fost aproape.
Femeia mărturisește că, în acele clipe, durerea pierderii a fost atât de mare încât nu a înțeles pe deplin însemnătatea gesturilor lor. Abia după ani și-a dat seama că nu a fost lăsată singură și că un întreg colectiv a avut grijă nu doar de colega lor, ci și de fiica ei.
„Vreau să știți că nu am uitat“, scrie ea, enumerând ce a rămas întipărit în memoria ei: că au stat lângă mama sa, că au însoțit-o în acele momente cumplite și că i-au șters lacrimile. Ea adaugă că privește în urmă cu lacrimi în ochi, dar și cu o recunoștință greu de exprimat în cuvinte.
Autoarea îi roagă pe cei din conducerea spitalului să transmită scrisoarea și foștilor colegi ai mamei sale și să păstreze legătura cu ei, pentru ca aceștia să știe că gesturile lor nu au fost uitate.
Scrisoarea integrală, publicată de Spitalul Județean Satu Mare:
Stimată conducere,
Dragi membri ai colectivului Secției de Ortopedie,
Poate că unii dintre dumneavoastră își mai amintesc de Doamna Marta, colega lor de odinioară. Iar pe mine, poate, mă țineți minte drept „fiica Doamnei Marta“.
Vă scriu astăzi, după mulți ani, pentru a vă spune ceva ce ar fi trebuit să vă spun demult.
Vă mulțumesc.
Când mama mea se afla în ultimele zile ale vieții, colegii ei au fost alături de ea. Atunci când eu nu puteam fi prezentă, ați stat pe rând lângă ea, având grijă să nu fie singură.
Când mama a plecat dintre noi, voi ați fost cei care m-ați sunat.
Îmi amintesc și astăzi cum am ajuns la spital și cum m-ați însoțit la Reanimare.
Îmi amintesc oamenii care mi-au fost alături și mâinile care mi-au șters lacrimile atunci când durerea era prea mare ca să o pot duce singură.
În acele momente, eram atât de copleșită de pierderea mamei, încât nu am înțeles pe deplin cât de mult înseamnă tot ceea ce făceați pentru mine.
Abia acum, după atâția ani, am realizat că, în ziua în care mi-am pierdut mama, nu am fost lăsată singură.
Am avut alături de mine un întreg colectiv de oameni care au avut grijă nu doar de colega lor, ci și de fiica ei.
Uneori, durerea unei pierderi este atât de mare, încât nu reușim să vedem pe deplin bunătatea celor care ne înconjoară. Abia mai târziu, privind în urmă, înțelegem cât de mult au însemnat acele gesturi.
Astăzi, când mă gândesc la ultimele zile ale mamei, nu îmi amintesc doar suferința despărțirii, ci și omenia celor care au fost lângă noi.
Vreau să știți că nu am uitat.
Nu am uitat că ați stat lângă mama mea.
Nu am uitat că m-ați însoțit în acele clipe cumplite.
Nu am uitat că mi-ați șters lacrimile.
Și, mai presus de toate, nu voi uita că, atunci când am pierdut-o pe mama, oamenii care au cunoscut-o au avut grijă și de mine.
Cred din toată inima că Dumnezeu ne arată uneori dragostea Sa prin oamenii pe care îi așază lângă noi.
Astăzi privesc în urmă cu lacrimi în ochi, dar și cu o recunoștință pe care cuvintele cu greu o pot exprima.
Vă rog să transmiteți această scrisoare și foștilor colegi ai mamei, să mai păstrați legătura cu ei. Aș dori să știe că gesturile lor nu au fost uitate și că, după atâția ani, fiica Doamnei Marta le poartă aceeași recunoștință.
Vă mulțumesc din suflet, pentru mama și pentru mine.
Cu profund respect și recunoștință,
Emese Tasnadi
Fiica Doamnei Marta
