Ultima actualizare: azi, 16:04
Locale

Secretarul general al primăriei Ardud, trimis în judecată: ar fi condus o firmă cât timp era în funcție și ar fi omis veniturile din declarațiile de avere

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare au finalizat cercetările și au dispus, pe 4 noiembrie 2026, trimiterea în judecată a lui M.C.V., secretar general al orașului Ardud în perioada vizată de anchetă. Acesta este acuzat de fals în declarații și de efectuarea unor activități comerciale incompatibile cu funcția, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare:

La data de 04.11.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor concurente de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 din Codul penal, în formă continuată (mai multe acte materiale), și efectuarea de activități de comerț incompatibile cu funcția sa, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul M.C.V., în perioada anilor 2021-2025, în exercitarea funcției de secretar general al UAT Orașul Ardud, ar fi omis să precizeze, în cuprinsul declarațiilor de avere și de interese aferente anilor 2020-2024, date cu privire la veniturile obținute și la activitățile desfășurate în legătură cu S.C. P.B. S.R.L. Satu Mare, consemnând în cuprinsul acestora mențiuni necorespunzătoare adevărului.

De asemenea, s-a reținut în sarcina aceluiași inculpat că, în perioada 2020-2025, perioadă în care era încadrat ca secretar general al UAT Ardud, ar fi desfășurat activități comerciale de prestări servicii în calitate de administrator de fapt al S.C. P.B. S.R.L. Satu Mare, pentru derularea unui contract comercial, cu încălcarea incompatibilităților prevăzute de lege, în scopul obținerii pentru sine și pentru familia sa de foloase necuvenite (folosința gratuită a unui imobil), utilizând informații obținute în virtutea funcției.

Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Satu Mare.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție, și nu pot, în nicio situație, înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.


Sursa: Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

Un comentariu

  1. c-block Răspunde

    Acum auzim oare iară corul bocitoarelor cum că Govor ar fi de vină? Sau poate ungurii? Ce sá zic, fainá primărie la Ardudul ăsta penelist pur sânge! Că nici primar, nici secretar nu are!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.