Marea majoritate a drumurilor județene sătmărene arată deplorabil, reprezentând o adevărată rușine pentru județul Satu Mare. Sunt pline de cratere și, practic, nu se poate circula pe ele în condiții cât de cât civilizate.
Un astfel de drum este DJ dintre Mădăras și Tășnad. Tonsonul de drum este unul dintre cele mai lungi drumuri județene din județul Satu Mare înșirând nu mai puțin de opt localități: Mădăras – Gelu – Terebești – Pișcari – Craidorolț – Eriu-Sâncrai – Cig – Tășnad. Are o lungime de aproape 37 de kilometri.
Drumul este impracticabil. Dacă între Mădăras – Gelu-Terebești mai e cum mai e, de la Terebești până la Tășnad este groaznic. Sunt porțiuni de drum unde asfaltul a dispărut.
Fosta conducere a Consiliului Județean a semnat, la sfârșitul lunii aprilie, contractul de execuție, și dupoă câteva zile a fost predat și amplasamentul, timp de trei luni și jumătate nu s-a făcut nimic. Recent a fost frezat un șanț pe mijlocul drumului, foarte probabil pentru a putea fi decapat asfaltul. De atunci, pauză iar la lucrări.
Sătmărenii care circulă pe acest tronson de drum sunt foarte nemulțumiți, spun că își distrug mașinile și că vor cere despăgubiri celor care administrează drumul.
Nemulțumirea este cu atât mai mare cu cât banii pentru această investiție, peste 46 de milioane de lei, au fost alocați, și nimeni nu înțelege de ce executantul, o firmă din Cluj, nu se apucă de lucrări.
Votati udmr ul in continuare impreuna cu pnl ul ca asa vor arata toate drumurile din judet!
Ba omule, drumu ala a fost praf de pe vremea lui Anderco inca, lasa UDMR-ul ca nu de cand is ei e varza, practic se poate zice ca mereu a fost varza. De cand nu e PSD-ul la putere orice rahat va fi vina UDMR-ului, chiar daca nu au treaba. Mai ales pe portalsm – site-ul pro PSD.
Nici varianta Moftinu Mare – Craidorolț – Eriu-Sâncrai nu e mai cu moț. Aceeași mizerie de drum, cu urme de asfalt.
Din 90 incoace indiferent ce partid a fost la guvernare,n-a investit nimic in aceasta parte a judetului,au facut doar promisiuni inainte de alegeri.Eu as dori sa mearga mai marii judetului zilnic pe asa drum la sevici.