Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Un sătmărean, declarat erou în SUA. Și-a pierdut viața încercând să salveze o alta

Silaghi1Un sătmărean de 34 de ani, stabilit cu familia în Phoenix (Arizona, SUA), a fost declarat erou în Statele Unite după ce și-a pierdut viața încercând să o salveze pe a vecinului său. Este vorba despre Cristian Silaghi, născut la Satu Mare în 1982, familia sa fiind originară din Homorodu de Sus.

Potrivit soției, Alina Silaghi, în data de 9 august, după ce a ajuns acasă dintr-o cursă de la New York, Cristian s-a dus să-și viziteze vecinul, un medic veterinar. Dr. William Tryon (Bill) avea în curte o magazine subterană (un fel de siloz) adânc de 8,5 metri, unde se pare că ţinea grâne.
Potrivit soției acestuia medicul a coborât în siloz și deși a fost sunat neîncetat acesta nu răspundea la telefon. Ca urmare, femeia a sunat la numărul de urgență „911”, pentru a cere ajutorul echipajelor de intervenție.

Pentru a-și ajuta vecinul, tânărul din Satu Mare a coborât şi el pe scară în siloz. La aproximativ patru minute după aceea a sosit echipa de pompieri. Victimele au fost duse la spital cu elicopterul. Dr. William Tryon deja decedase. Cristian suferise, se pare, un atac cerebral (sau de cord), dar din păcate nu a mai putut fi reabilitat şi puţin după miezul nopţii, miercuri, 10 august, a decedat.

Televiziunile de ştiri din Arizona îl prezintă pe Cristian Silaghi ca pe un erou, care şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să-i salveze pe alţii, familia acestuia se află în stare de şoc. În urma lui a rămas soţia Alina (30 de ani) şi cele două fetiţe: Christine Briana şi Natalie Anemarie (4 ani).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.