Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

Boschetar sătmărean, anchetat de DIICOT. Dosar cu evaziune de 5 milioane de euro

diicotUn boschetar din orașul Tășnad este anchetat de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală de circa 5 milioane de euro.

Principalii anchetați în acest dosar sunt doi oameni de afaceri controversați din județul Sălaj care sunt acuzați de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.  Cei doi, alături de câțiva complici, au dat mai multe tunuri, prin diverse firme fantomă, statului român, după care le-au cedat unor persoane fără adăpost.

Aceste persoane erau transportate de către liderii grupării în municipiul Zalău, respectiv la notarul public, la Oficiul Registrului Comerţului, la diferite unităţi bancare, unde semnau actele de cesiune, de deschidere de conturi, ulterior actele societăţii fiind preluate de către membrii grupării, inclusiv cardurile bancare şi codurile PIN aferente. De asemenea, aceste persoane fără adăpost erau obligate să semneze chitanţe şi facturi fiscale în alb, contracte de prestări servicii, contracte de vânzare cumpărare, împuterniciri, acestea fiind folosite ulterior pentru desfăşurarea unor activităţi economice fictive, respectiv achiziţionarea de bunuri, prestări servicii sau vânzarea unor bunuri.

Un exemplu elocvent este preluarea unei societăţi comerciale de către o persoană fără adăpost din oraşul Tăşnad, județul Satu Mare, care trăia într-un garaj, fără apă curentă şi electricitate, singurul venit al acestuia fiind ajutorul social în sumă de 127 de lei. După semnarea actelor de cesiune şi eliberarea documentelor bancare, unul dintre liderii grupării a ridicat de la o unitate bancară cardul bancar întocmit pe numele persoanei fără adăpost, precum şi codul PIN. În perioada desfăşurării activităţii infracţionale pe această societate într-o singură lună liderii grupului de crimă organizată au rulat sume de zeci de mii de euro.

2 comentarii

  1. oare Răspunde

    In ce perioada au fost facute aceste ilegalitati?
    Parca s-au luat masuri legislative sa nu se mai produca asa ceva?
    Sau treburile sunt mai vechi si acum au fost deslusite?
    Oricum rusine celor care prejudiciaza bugetul de stat dar mai ales bancile!

    • TANAR ! Răspunde

      celor care prejudiciaza bancile sa nu le fie rusine, mai ales bancile care opereaza la noi.
      nici politicieni nu au ajuns sa fie asa mari hoti ca bancile romanesti, cu capital strain.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.