Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Centura Sătmarului intră în linie dreaptă. Un nou contract semnat

centura-satu-mareA fost făcut încă un pas important spre realizarea Centurii de ocolire a municipiului Satu Mare. CNADNR SA a semnat în data de 30 septembrie contractul de servicii “Supervizarea construcției Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare”. Finanțarea acestui contract este din fonduri UE (POIM) 75% și de la Guvernul României 25%, valoarea totalâ a contractului fiind de 2.832.012,65 lei fără TVA. Durata contractului este de 51 luni și a fost atribuit prin licitație deschisă firmei S.C. CONSITRANS S.R.L.

După cum se știe deja, în cadrul ședinței din 19 septembrie, Guvernul României a aprobat hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1084/2012 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții “Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, județul Satu Mare. Practic, Executivul a alocat suma de 460.152.000 lei pentru primul an și 270.249.000 lei pentru cel de-al doilea an, bani ce vor fi folosiți pentru a fi construită centura Sătmarului. Prefectul Radu Bud a declarat că finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat.

Prefectul a mai precizat că există o listă de proprietari de terenuri în zonă care vor fi expropriați, că Primăria Satu Mare va viza această listă după care se poate trece la întocmirea unei hotărâri de Guvern pentru exproprierea acestora.

Între timp, însă, constructorul poate începe acolo unde se poate lucra.

“Între timp constructorul începe proiectul tehnic. Termenul de execuţie este de 24 de luni şi conţine maximum şase luni pentru proiectul tehnic, deci până în martie anul viitor. E posibil să vedem chiar la finele anului primele utilaje care să lucreze, dar asta depinde şi de noi. La momentul când vom avea o întâlnire cu constructorul, el îşi va spune problemele cu care se poate confrunta. Noi, autorităţile locale, suntem dispuse să facem orice efort este nevoie pentru ca acest proiect să fie decât mai repede, să-l vedem demarat. Este o condiţie pentru ca acest oraş să se poată dezvolta”, a arătat prefectul Radu Bud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.